Ionuț Vînă a marcat un gol de senzație în duelul dintre Farul și Botoșani, din etapa a 16-a a Ligii 1. Mijlocașul de 30 de ani al constănțenilor a deschis scorul în minutul 5.
Ionuț Vînă a preluat la marginea careului o pasă de la Cristi Ganea și a șutat fără să stea pe gânduri spre poarta apărată de Anestis.
Ionuț Vînă, gol de senzație în Farul – Botoșani
Mijlocașul celor de la Farul a reușit astfel să înscrie un gol spectaculos în vinclu, din marginea careului, portarul celor de la Botoșani fiind fără reacție în fața execuției de zile mari a lui Vînă.
Gică Hagi, aflat la meci, a fost surprins bucurându-se pe deplin de reușita fostului său elev. „Regele” a aplaudat golul reușit de Ionuț Vînă, el privind meciul din lojă.
Ionuț Vînă a revenit la Farul în vara lui 2023, după ce și-a încheiat contractul cu cei de la Universitatea Craiova. În acest sezon, mijlocașul a fost jucător de bază la formația constănțeană, bifând 17 meciuri, în toate competițiile.
Înaintea meciului cu liderul Botoșani, Ionuț Vînă reușise să mai marcheze două goluri în Liga 1, în meciurile cu Rapid și Csikszereda.
- Alex Dobre, ironizat după gesturile controversate făcute la Ploieşti: „Dansul Călușarilor”
- OFICIAL | Marius Şumudică mai pierde un jucător important înaintea derby-ului cu FCSB! Suma încasată de CFR
- Fanii Petrolului şi Rapidului s-au bătut rău după meci! Zeci de ultraşi au fost arestaţi. Anunţul Jandarmeriei
- Remarcatul lui Victor Angelescu, după victoria Rapidului: „Incredibil. E un mare plus pentru noi”
- Daniel Pancu, dezvăluirea serii după victoria Rapidului! Ce i-a putut spune De Rossi: „Nu pot să cred”
































