Ionuț Vînă a marcat un gol de senzație în duelul dintre Farul și Botoșani, din etapa a 16-a a Ligii 1. Mijlocașul de 30 de ani al constănțenilor a deschis scorul în minutul 5.
Ionuț Vînă a preluat la marginea careului o pasă de la Cristi Ganea și a șutat fără să stea pe gânduri spre poarta apărată de Anestis.
Ionuț Vînă, gol de senzație în Farul – Botoșani
Mijlocașul celor de la Farul a reușit astfel să înscrie un gol spectaculos în vinclu, din marginea careului, portarul celor de la Botoșani fiind fără reacție în fața execuției de zile mari a lui Vînă.
Gică Hagi, aflat la meci, a fost surprins bucurându-se pe deplin de reușita fostului său elev. „Regele” a aplaudat golul reușit de Ionuț Vînă, el privind meciul din lojă.
Ionuț Vînă a revenit la Farul în vara lui 2023, după ce și-a încheiat contractul cu cei de la Universitatea Craiova. În acest sezon, mijlocașul a fost jucător de bază la formația constănțeană, bifând 17 meciuri, în toate competițiile.
Înaintea meciului cu liderul Botoșani, Ionuț Vînă reușise să mai marcheze două goluri în Liga 1, în meciurile cu Rapid și Csikszereda.
- O nouă plecare de la Dinamo, înainte de startul sezonului: “I-am spus ’Da’ lui Kopic”
- “Nu mai suntem prieteni”. Darius Olaru, prima reacţie după ce noua lui echipă a umilit-o pe FCSB
- Fanii FCSB, disperaţi după dezastrul din amicalul cu Union SG: “Ruşine lui Gigi Becali!”
- “A fost festival!” Belgienii nu au avut milă de FCSB nici după meci. Umilinţă totală cu Union SG
- Union St. Gilloise – FCSB 4-0. Roş-albaştrii, umilinţă totală cu 2.000 de români în tribune

































