FCSB a remizat pe Arena Națională contra celor de la Petrolul Ploiești, scor 1-1, iar lupta pentru prezența în play-off pare să fie din ce în ce mai dificilă pentru campioana României.
Mihai Stoica a încercat să găsească explicații pentru forma slabă a roș-albaștrilor și a venit cu o soluție pentru ca echipa să își revină și să joace ca în ultimele două sezoane.
Mihai Stoica: „Eu am altă filosofie despre fotbal”
FCSB este departe de echipa care domina competiția internă în ultimele două sezoane, iar rezultatele nu sunt deloc de partea roș-albaștrilor, care tremură pentru prezența în play-off la finalul sezonului regulat.
Mihai Stoica a vorbit despre situația actuală a campioanei României și a transmis care ar fi soluția pentru ca echipa să își revină la forma din ultimii doi ani.
„Aici sunt opinii diferite. Fotbalul pe care îl văd eu e cu doi mijlocași, care pot să fie și doi număr 6. Eu vorbesc prin prisma echipelor la care am fost și la care am avut rezultate. Am avut Rădoi – Paraschiv, Bourceanu – Pintilii, Lixandru – Șut. Cu Șut și Lixandru am câștigat două campionate, ne-am calificat în Europa League.
Că Tănase a jucat acolo, lângă Șut sau Lixandru, asta e altceva, pentru că are valoare și poate să joace acolo. Eu am altă filosofie despre fotbal decât 99 la sută din oamenii de fotbal din țară. Am auzit analiști care spuneau, când jucam cu Bourceanu și Pintilii, că trebuie un număr 10 acolo. Eu țin minte echipa Stelei de pe vremuri, cu Tudorel Stoica și Ladislau Boloni”, a declarat Mihai Stoica, potrivit fanatik.ro.
- Basarab Panduru ştie cine îl poate înlocui pe Marius Baciu la FCSB: „E momentul potrivit”
- Marius Şumudică, mesaj clar pentru Gigi Becali înainte de debutul lui Drăguş: „Atâţia atotştiutori în fotbal!”
- De ce nu a mai ajuns Florin Maxim la FCSB? „Nu pot să plec şi să fiu într-o situaţie penibilă”
- Corvinul Hunedoara schimbă stadionul. Florin Maxim: „Da, sută la sută!”
- Coelho știe punctul vulnerabil al Craiovei în acest sezon: „Trebuie să fim mai eficienți” Ce spune despre duelul cu FCSB

































