FCSB vrea să îl transfere pe Lisav Eissat (20 de ani), jucător care a adunat 2 prezenţe în naţionala României.
Tânărul fotbalist evoluează la Maccabi Haifa şi este cotat de către site-ul de specialitate transfermarkt.com la 300.000 de euro.
Dinamo vrea şi ea să îl aducă pe Lisav Eissat
Dinamo, care a fost şi în trecut interesată de fundaşul central, nu renunţă la încercarea de a-l aduce pe Eissat, informează prosport.ro. Maccabi Haifa ar cere în schimbul transferului 1 milion de euro, o sumă destul de mare pentru Dinamo.
Lisav Eissat a jucat în amicalul România – Moldova 2-1 şi în meciul oficial câştigat de tricolori cu 7-1 cu San Marino. Eissat şi-a schimbat Federaţia în luna septembrie a acestui an, optând să evolueze pentru naţionala României. Lisav Eissat are dublă cetăţenie, israeliană şi română. Mama sa este româncă.
Înainte de a alege să evolueze pentru România, Eissat a jucat pentru naţionalele U15, U18, U19 şi U21 ale Israelului. Sezonul trecut el a fost împrumutat de către Maccabi Haifa la Hapoel Hadera. În acest sezon Eissat s-a întors la Maccabi Haifa şi a evoluat în 6 meciuri în campionat şi în 4 în Conference League. Nu a înscris niciun gol.
Născut pe 13 ianuarie 2005, Lisav Eissat ar fi eligibil pentru regula U21 atât în sezonul acesta, cât şi în următoarele două sezoane din campionatul României.
- Olimpiu Moruțan “nu poate să fugă”, iar Daniel Paraschiv “nu se întâlneşte cu mingea”. Critici dure după remiza cu Argeș
- Ngezana forțează lovitura carierei. Ce ar urma să se întâmple cu el din vară
- Basarab Panduru, uluit de scorul din meciul Universitatea Cluj – Universitatea Craiova: “Mă surprinde”
- Jucătorul remarcat de Ilie Dumitrescu după ce “U” Cluj a zdrobit-o pe Universitatea Craiova: “Extraordinar”
- Alex Chipciu rămâne cu picioarele pe pământ şi îşi avertizează colegii, după U Cluj – Universitatea Craiova 4-0: “Nu e relevant”































