Andrei Nicolescu a vorbit în cadrul unei emisiuni despre transferurile pe care le poate face Dinamo atât pe ruta „veniri”, cât și pe cea „plecări”. În cadrul discuției, președintele alb-roșiilor a dezvăluit că a refuzat în vară o ofertă extrem de mare pentru Cătălin Cîrjan, unul dintre cei mai buni oameni din vestiarul lui Zeljko Kopic.
Cîrjan a fost un om valoros pentru Dinamo în sezonul trecut, iar acest lucru a generat interesul unui club dintr-un campionat puternic din Europa. Andrei Nicolescu a declarat că echipa din Ștefan cel Mare a primit o ofertă de nu mai puțin de 3 milioane de euro pentru mijlocașul crescut de Arsenal, însă „câinii” au refuzat.
Cîrjan ar fi intrat în Top 10 transferuri făcute de Dinamo
Președintele lui Dinamo a dezvăluit și motivul pentru care echipa nici nu a luat în calcul negocierea alături de clubul care i-a contactat pentru Cîrjan. Transferul mijlocașului nu ar fi fost în interesul clubului, potrivit spuselor lui Nicolescu.
„Vreo 3 (n.r. milioane de euro), din Europa, dintr-un campionat considerat mai puternic. Nici n-am intrat în detalii foarte multe, dar am refuzat negocierea, pentru că nu era în interesul clubului. Probabil la negocieri puteam ajunge la mai mult„, a spus președintele de la Dinamo la fanatik.ro.
În vară, au existat zvonuri care îl asociau pe Cîrjan cu un posibil transfer la Sturm Graz, formație de top din campionatul Austriei. Nicolescu nu a precizat însă astăzi care a fost clubul care ar fi pus pe masă oferta de 3 milioane de euro.
Dacă mutarea s-ar fi perfectat totuși, atunci Cîrjan ar fi intrat în topul celor mai bine vânduți jucători de către Dinamo, chiar între primii 10. Pe lista respectivă se mai află fotbaliști precum Adrian Mutu, Marius Niculae, Gabriel Torje, Ciprian Marica sau Ștefan Radu.
- Oficial. Daniel Pancu a făcut un nou transfer la Rapid
- Neluțu Varga încearcă lovitura verii în Liga 1: negociază cu Adrian Mutu pentru postul de antrenor
- Rapid, reacție oficială după ce Rareș Ilie a refuzat să revină în Giulești: „A avut o teamă”
- Gigi Becali, anunţ surpriză despre Daniel Pancu: „Rar găsești așa ca el”
- A picat transferul lui Karlo Muhar la FCSB! Cine s-a opus mutării


































