Dan Nistor a răbufnit și a transmis un mesaj dur, după ce Ciprian Deac a fost lăsat acasă de Daniel Pancu. Veteranul de la CFR Cluj nu a făcut deplasarea alături de echipă în cantonamentul de iarnă.
Dan Nistor a declarat că rivalul de la CFR Cluj a fost „umilit”, ținând cont de performanțele sale uriașe obținute la CFR Cluj. Mijlocașul ajuns la 39 de ani a cucerit nu mai puțin de șapte titluri alături de trupa din Gruia.
Dan Nistor a răbufnit, după decizia luată de Daniel Pancu în privința lui Ciprian Deac
Dan Nistor a criticat în termeni dur decizia luată de Daniel Pancu. El a amintit de rezultatele obținute de Ciprian Deac alături de CFR Cluj, mărturisind că mijlocașul ar merita mai mult respect.
„Îmi pare rău pentru el, pentru că suntem și prieteni destul de buni. Are ditamai cariera în spate și da, cred că e cuvântul potrivit. E o umilință! Are trofee cât n-au mâncat alții cartofi prăjiți în cariera lor.
A dus echipa aia în Europa League, Champions League și așa mai departe. Dar sunt problemele lor. Azi ești bun, mâine ești făcut… Din păcate, nu există recunoștință la noi în țară”, a declarat Dan Nistor, după ce a evoluat în amicalul pierdut de U Cluj cu Karagumruk, scor 1-2, în cantonamentul din Antalya.
Pe lângă Ciprian Deac, Daniel Pancu a mai lăsat un veteran de la CFR Cluj acasă, pe Damjan Djokovic. Ambii jucători se antrenează singuri la Cluj, clubul punându-le la dispoziție un preparator fizic.
- Rapid vrea să transfere un jucător de 35 de ani din Liga a 2-a! Giuleştenii, ironizaţi: „Îi ajutăm, sunt amărâţi”
- Adrian Mititelu s-a uitat la Universitatea Craiova – Levski şi a reacţionat: „Mi-a plăcut!”
- Neluţu Varga le-a făcut preţul lui Cordea şi Korenica! Cât costă cele două vedete de la CFR Cluj
- Nuno Campos a făcut anunțul în privința lui George Pușcaș: „Situația este cea care este”
- CFR Cluj, transferuri pe bandă rulantă! Fostul atacant din Gruia, aşteptat de Neluţu Varga să dea o mână de ajutor
































