Gigi Becali (67 de ani) nu renunţă la transferul lui Kevin Ciubotaru (21 de ani) la FCSB. Patronul campioanei mărturisea că nu au mai avansat discuţiile cu tânărul fotbalist, având în vedere că nu a mai fost căutat de tatăl jucătorului. Totuşi, Becali nu a spus încă nu unui posibil transfer.
Şi Kevin Ciubotaru ar părea mai atras de un transfer în străinătate. Tânărul fotbalist de 21 de ani a debutat la echipa naţională la meciul amical câştigat de România cu Moldova, cu scorul de 2-1.
Kevin Ciubotaru a spus în ce afaceri vrea să îşi investească banii câştigaţi în fotbal
Ciubotaru şi-a făcut planul, în ce afaceri vrea să investească atunci când va câştiga mai mulţi bani din fotbal.
„Aș investi în imobiliare și, poate, în firme, în companii. În România. AirBnb-uri, cabane, în diverse zone din România. E foarte important să ai ceva aparte de fotbal. Sportul îți oferă o carieră scurtă de 10-15-20 de ani. De aceea mă gândesc să investesc, să am grijă de viitorul meu”, a declarat Kevin Ciubotaru pentru gsp.ro.
Kevin Ciubotaru este cotat de către site-ul de specialitate transfermarkt.com la 400.000 de euro. În acest sezon a evoluat în 19 meciuri în Liga 1, reuşind un assist pentru Hermannstadt.
Născut în Italia, la Roma, fundaşul stânga a trecut pe la tineretul lui Rapid Viena şi a fost în lotul Parmei B. A ajuns de la Hermannstadt după a fost cedat de echipa a doua a lui Rangers. În România a mai evoluat ca jucător împrumutat la Unirea Ungheni, în Liga a 2-a.
- Un nou transfer pentru Marius Şumudică! Fostul jucător al Rapidului, prezentat oficial la CFR Cluj!
- „Eram la club când Gigi Becali a devenit antrenor” Momentul în care patronul a preluat total controlul la FCSB!
- CFR Cluj nu se oprește: mai pregătește două transferuri! Reacția lui Șumudică: „Dacă vom reuși să-i aducem…”
- Motivul pentru care întârzie revenirea lui George Puşcaş pe teren
- David Miculescu, ofertă de ultim moment! Atacantul poate pleca de la FCSB


































