Preşedintele lui CS Dinamo, Ionuţ Lupescu (57 de ani), e de părere că echipa „câinilor” din prima ligă ar fi putut să se afle pe o poziţie mai bună în campionat la finalul lui 2025.
Dinamo ocupă locul 4 în Liga 1, cu 38 de puncte, la egalitate cu formaţia aflată pe locul 3, FC Botoşani. Lider e Universitatea Craiova, cu 40 de puncte, urmată de Rapid, care are 39 de puncte. În ultima etapă de dinaintea pauzei de iarnă Dinamo a fost învinsă cu 2-0, în deplasare, de UTA. Alin Roman şi Valentin Costache, jucător care a evoluat în trecut pentru Dinamo, au marcat golurile arădenilor.
Ionuţ Lupescu: „Dinamo putea să termine şi mai bine anul. N-am avut probleme mari cu echipele de play-off”
„Eu cred că putea să termine şi mai bine anul pentru că, dacă stai să te gândeşti, noi n-am avut probleme mari cu echipele din primele 5-6. Cu excepţia Rapidului, când am pierdut cu 2-0, dar şi în meciul acela puteam cel puţin să facem un egal.
Am pierdut puncte cu echipe din a doua parte a clasamentului, pe care, dacă le aveam, cu siguranţă eram pe primul loc şi la câteva puncte distanţă.
Puteam să profităm sezonul acesta de parcursul slab al FCSB-ului şi al CFR-ului din campionat, ceea ce, dacă ei n-ar intra în play-off, ar fi un avantaj, pentru că, zic eu, atunci Dinamo ar trebui să se bată la campionat.
FCSB cred că are şanse să intre (n.r: în play-off) dacă vor reveni la forma pe care au avut-o când au terminat sezonul. Atunci cred că vor intra”, a declarat Ionuţ Lupescu în exclusivitate pentru AntenaSport.
Ionuţ Lupescu a subliniat că susţine o fuziune a lui Dinamo cu clubul CS Dinamo, pe care îl conduce. El a precizat că echipa din prima ligă a făcut cerere de asociere cu clubul din Liga a 2-a la minister, iar acum se aşteaptă decizia ministerului.
- Marius Baciu, categoric în privinţa „cârtiţelor” din vestiarul FCSB-ului: „Vă garantez”
- Protestul anunţat de Peluza Nord, înainte de FCSB – Farul. Reacţie dură după eliminarea din Europa: „A pus capac”
- Sfat direct pentru Gigi Becali: care e „reţeta” succesului de la FCSB: „Jucătorii se mulţumesc”
- Ce urmează pentru Ştefan Târnovanu la FCSB, după ce Gigi Becali l-a cerut afară din echipă: „Am avut o discuţie”
- Doi jucători importanţi de la Farul, OUT pentru confruntarea cu FCSB. Anunţul lui Ioan Ovidiu Sabău

































