EXCLUSIV

Ionuţ Lupescu, anunţ uriaş despre fuziunea lui Dinamo cu CS Dinamo: „Au depus hârtie către minister”

Bogdan Stănescu Publicat: 8 ianuarie 2026, 20:50

Comentarii
Ionuţ Lupescu, anunţ uriaş despre fuziunea lui Dinamo cu CS Dinamo: „Au depus hârtie către minister

Ionuţ Lupescu într-un interviu exclusiv pentru AntenaSport

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Preşedintele lui CS Dinamo, Ionuţ Lupescu (57 de ani), a făcut un anunţ important despre o posibilă fuziune a echipei din prima ligă, FC Dinamo, cu formaţia pe care fostul internaţional român o conduce, aflată în Liga a 2-a.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ionuţ Lupescu a precizat că FC Dinamo a depus o hârtie la minister prin care solicită această asociere. Dacă se va obţine aprobarea, vor începe negocierile.

Ionuţ Lupescu a anunţat că FC Dinamo a depus o solicitare pentru a începe negocierile cu CS Dinamo pentru o fuziune!

„Din câte ştiu eu, cei de la FC au depus către minister o hârtie prin care doresc o asociere, să discutăm şi aşteptăm decizia ministerului, ca să putem negocia sau nu. Să vedem dacă putem să facem această asociere, aşa cum îşi doresc toţi suporterii, să fie un singur Dinamo”, a declarat Ionuţ Lupescu în exclusivitate pentru AntenaSport.

Mai multe glorii ale lui Dinamo privesc cu ochi buni o posibilă asociere a clubului din Liga a 2-a cu cel din prima ligă. Printre acestea se află şi Ionuţ Lupescu, fost jucător al lui Dinamo, ce a cucerit trei titluri şi 3 Cupe ale României cu „câinii”.

Dinamo se află pe locul 4 în Liga 1, cu 38 de puncte, la egalitate cu echipa aflată pe locul 3, Botoşani. „Câinii” sunt la 2 puncte în spatele liderului Craiova şi la un punct în spatele Rapidului, care se află pe 2. CS Dinamo e pe locul 19 în Liga a 2-a, cu 12 puncte după 17 etape. Cele două echipe s-au înfruntat în Cupa României, echipa din prima ligă câştigând cu 3-1.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:12

Nota primită de Andrei Raţiu după ce a reuşit un assist în meciul Real Madrid – Rayo Vallecano 4-1!

0:12

Daniel Pancu nu s-a ferit de cuvinte după 2-1 cu Voluntari: „Sunt puțin îngrijorat! S-ar putea să fie o problemă”

23:55 12 sept.

Real Madrid – Rayo Vallecano 4-1. Raţiu, assist în meciul cu echipa lui Mourinho! Mbappe, dublă şi assist

23:52 12 sept.

„Aştepţi convocarea?” Răspunsul lui Moruţan după ce a fost iar decisiv pentru Rapid! Mesaj pentru Gică Hagi

23:40 12 sept.

Florin Pîrvu: „Meritam să plecăm cu un punct şi din Giuleşti.” Unde l-a surprins Daniel Pancu

23:22 12 sept.

Rapid – FC Voluntari 2-1. Succes cu emoții pentru echipa lui Daniel Pancu

1 Pleacă mâine de la FCSB! Gigi Becali a decis să-l lase să plece 2 Cutremur în fotbal! FIFA face schimbări importante după transferul ratat al lui Alvarez la Barcelona 3 Două milioane de euro pentru transferul titularului de la FCSB. Ce oferte a primit jucătorul 4 Jucătorul de la Dinamo care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu, după o nouă victorie clară: „Excelent” 5 335.000.000 de euro: Neymar, rege în Brazilia! Cum a dat lovitura Santos datorită fostului star de la Barcelona 6 Mihai Bendeac, reacţie explozivă după scandalul care nu s-a văzut la TV: „Îşi căutau dinţii pe jos!”
Citește și