Sabrina Voinea şi Denisa Golgotă vor reprezenta România la Campionatele Europene şi Campionatele Mondiale din 2026. Noul antrenor al lotului naţional, Nicolae Forminte (69 de ani), susţine că Federaţia nu va renunţa la nicio gimnastă.
În urma scandalului monstru de pe finalul lui 2025, în care au fost implicate Camelia Voinea, mama Sabrinei, şi Denisa Golgotă, lotul naţional a fost dizolvat. După ce se vor antrena separat, cele două vor lupta pentru a aduce performanţă României.
Sabrina Voinea şi Denisa Golgotă vor lupta din nou împreună
„Nimeni nu are intenţia să renunţe la una dintre gimnaste, eu cel mai puţin. Dacă o să dispară o gimnastă, va fi doar pentru că ea nu doreşte să mai continue sau nu doreşte să se alinieze la nişte cerinţe comune.
Din nefericire, să facem câte un lot pentru fiecare sau câte o sală de gimnastică pentru fiecare pentru a se simţi confortabil şi pentru a putea să se exprime, nu este posibil în acest moment.
Ce pot eu să spun din calitatea pe care o voi avea este că nimeni nu doreşte ca vreuna dintre gimnaste să dispară din activitate. Nu se pune problema ca eu sau Federaţia să renunţe la o gimnastă.
Cunosc foarte bine aceste scandaluri. Au fost şi greşeli. S-a dat dovadă de prea multă înţelegere şi s-a întârziat luarea unei decizii. Tocmai din dorinţa de a satisface opinia publică. Ideea de aplanare nu a existat la nivelul Federaţiei, vă zic asta cu mâna pe Biblie.
S-a încercat să se lase lucrurile să se deruleze într-un fel în care opinia publică din România şi finanţatorii să aibă satisfacţii. Sportul de mare performanţă se cuantifică în rezultate, nu în bune intenţii sau zâmbete. Fiecare trebuie să se alinieze la scopul final, rezultatele”, a spus Forminte, în exclusivitate pentru as.ro.
Campionatele Europene de gimnastică se vor disputa în perioada 13-16 august 2026, la Zagreb, în timp ce Campionatele Mondiale vor avea loc între 17 şi 25 octombrie, la Rotterdam.
- „Alt duş rece”. Ioan Suciu, categoric după situaţia ireală a Sabrinei Voinea de la Europene: „Greşeli pe bandă rulantă”
- Reacția Nadiei Comăneci, după ce a văzut ce s-a întâmplat cu Sabrina Voinea la Europene: „E păcat”
- Zi neagră pentru gimnastica românească: nicio calificare în finalele Campionatului European
- Veste uriaşă pentru Ana Bărbosu! Parlamentul a găsit fonduri pentru ca gimnasta să meargă la TAS
- Camelia Voinea scapă de suspendare! Şi-a anunţat victoria la Curtea de Apel în cazul apelului depus de Federaţie
































