Olimpiu Moruțan a oferit prima reacție după ce a debutat la Rapid, în meciul cu UTA, câștigat de giuleșteni cu scorul de 2-1. Internaționalul român de 26 de ani a fost trimis în teren în minutul 62, luându-i locul lui Claudiu Petrila.
Olimpiu Moruțan și-a făcut simțită prezența pe teren. El a executat cornerul, din minutul 79, în urma căruia Leo Bolgado a marcat golul victoriei pentru Rapid, care a revenit pe locul secund în Liga 1.
Olimpiu Moruțan, prima reacție după debutul la Rapid, în meciul cu UTA
Olimpiu Moruțan s-a declarat bucuros de faptul că a bifat primul său meci la Rapid. Mijlocașul a subliniat însă că partida cu UTA a fost una dificilă, motiv pentru care victoria este extrem de importantă.
De asemenea, Moruțan a mai declarat că încearcă să-și ajute echipa și nu își dorește ca el să iasă în evidență.
„Sunt fericit că am câștigat, trei puncte foarte mari, sperăm să continuăm așa. Mă bucur că am revenit, nu mi s-a părut nimic diferit, chiar sunt fericit că am revenit în țară și sper să joc din ce în ce mai bine. A fost un meci de luptă, ne bucurăm că am câștigat. Se poate, suntem bucuroși că avem un grup unit și putem face un rezultat bun anul acesta.
Îmi doresc să joc din ce în ce mai bine, să ajut echipa, nu vreau să ies eu în evidență, nu-mi doresc să joc pentru mine. Am ajutat echipa. Îmi doresc să joc bine și să merg la națională, avem un meci important cu Turcia”, a declarat Olimpiu Moruțan, conform digisport.ro, după UTA – Rapid 1-2.
- Revine la centru după aproape trei luni de suspendare! Arbitrul care va oficia din nou în Liga 1
- CCA a luat decizia finală! Cine va arbitra CFR Cluj – Universitatea Craiova
- Filipe Coelho nu se gândește la titlu, deși meciul cu CFR Cluj îi poate aduce pe olteni aproape de trofeu
- Decizia radicală a fanilor lui Dinamo după scandalul declanşat de noua stemă a “câinilor”!
- Costel Gâlcă, săgeți către conducerea Rapidului după zvonul privind numirea lui Daniel Pancu: „Nu e ok”

































