Răzvan Burleanu a dezvăluit care este orașul care va găzdui finala Cupei României ce urmează să se dispute pe data de 13 mai 2026. Președintele Federației Române de Fotbal a anunțat că ultimul act se va disputa la Sibiu, oraș care a mai găzduit recent alte două partide de acest fel din competiție.
FRF a organizat pe 9 februarie o Ședință a Comitetului Executiv, iar evenimentul respectiv a reprezentat un prilej pentru Răzvan Burleanu să acorde declarații jurnaliștilor. Printre altele, șeful de la Casa Fotbalului a vorbit și despre Cupa României, competiție care în curând urmează să își încheie faza grupelor.
Sibiu, din nou gazdă pentru finala Cupei României
Burleanu a spus că orașul din centrul țării va fi gazda ultimului act care se va disputa pe 13 mai, data fiind deja cunoscută de ceva timp. Astfel, Stadionul Municipal din Sibiu, unde Hermannstadt își joacă partidele de pe teren propriu, se pregătește să fie “casa” finalei Cupei României pentru a treia oară în ultimii patru ani.
Pe arena de aproximativ 13.000 de locuri, Sepsi a câștigat trofeul în anul 2023, în timp ce la un an distanță Corvinul Hunedoara a câștigat în fața Oțelului. Până la ultimul act de pe 13 mai 2026, Cupa României trebuie să își încheie faza grupelor în această săptămână, iar programul arată în felul următor, potrivit frf.ro:
Grupa A
- Marți, 10 februarie, ora 20:00: CFR Cluj – FC Rapid 1923
- Marți, 10 februarie, ora 20:00: CSC Dumbrăvița – Campionii FC Argeș
- Miercuri, 11 februarie, ora 14:00: CSM Slatina – FC Metaloglobus
Grupa B
- Marți, 10 februarie, ora 14:00: CS Sănătatea – ACS Petrolul 52
- Joi, 12 februarie, ora 20:30: Universitatea Craiova – FCSB
- Joi, 12 februarie, ora 20:30: CS Gloria Bistrița – UTA Arad
Grupa C
- Miercuri, 11 februarie, ora 20:00: Universitatea Cluj – Oțelul Galați
- Miercuri, 11 februarie, ora 20:00: Metalul Buzău – Sepsi OSK
- Miercuri, 11 februarie, ora 20:00: Sporting Liești – AFK Csikszereda
Grupa D
- Joi, 12 februarie, ora 18:00: Dinamo 1948 – Hermannstadt
- Joi, 12 februarie, ora 18:00: CS Dinamo București – Farul Constanța
- Joi, 12 februarie, ora 18:00: Concordia Chiajna – FC Botoșani
- Mihai Stoica l-a pus la punct pe Andrei Coubiș, după evoluția din finala Cupei: „Face erori mari”
- Marius Șumudică, previziune sumbră după ce Universitatea Craiova a câștigat Cupa: „E într-o scădere teribilă”
- Ce primă vor încasa jucătorii Universităţii Craiova, după câştigarea Cupei României. Decizia lui Mihai Rotaru
- Anunţul Jandarmeriei, după scenele fără precedent de la finala Cupei României. Doi jucători ai Craiovei, îmbrânciţi
- Ce gafă a putut face Emil Boc, după ce U Cluj a fost învinsă dramatic de Univ. Craiova în finala Cupei României
































