Formaţia FC Botoşani a fost învinsă, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, de echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a 28-a a Ligii 1.
Supărat de eşec, Zoran Mitrov a făcut o serie de declaraţii dure la adresa colegilor, spunând chiar că echipa se va bate la retrogradare.
“Rămâne să ne pregătim și să ne batem la retrogradare. Cu siguranţă! De când am venit din vacanță și noi ne întrebăm ce se întâmplă. Am intrat multe meciuri pe vârfuri. Ne-am crezut în play-off și uite că fotbalul nu este așa. Nu rămâne nimic, doar să ne batem pentru play-out și să nu uităm cazul lui Sepsi de anul trecut.
Nu contează că am dominat, ei au luat cele trei puncte. Ei au dat trei goluri, noi am marcat un gol. Când nu ești corect cu fotbalul și cu tine, mingea nu intră în poartă doar așa.
Nu mai suntem ca până acum. Nu mai suntem un grup unit, cred că fiecare am luat-o pe alt drum. Se vede în punctele acumulate din iarnă încoace.
Hermannstadt este o echipă care se bate la retrogradare, o să ne batem cu ei. Trebuie să ne gândim la ce vom face de acum încolo. Play-off-ul s-a cam terminat pentru noi. Trebuie să mergem să facem puncte, să nu ne batem jos acolo”, a transmis Zoran Mitrov la „Fotbal Club” de la Digi Sport.
În replică, patronul Valeriu Iftime i-a spus că vorbeşte “prostii”, iar Leo Grozavu va redresa echipa.
“Nu am chiar mintea lui Mitrov. Nu ar trebui să ne panicăm. Am luat trei goluri – două luate de o apărare slabă, naivă, cu un Miron ca un căpitan de vas după ce a băut două sticle de whisky. După ce am semnat contractul joacă prost! În rest echipa a jucat. E o seară complicată pentru fotbalul botoşenean, suntem la mâna norocului”, a mai spus patronul celor de la Botoşani.
- CFR Cluj – FC Argeș LIVE TEXT (20:30). Meciul de adio al lui Ciprian Deac. Echipele probabile
- Cristiano Bergodi a început să râdă când a fost întrebat dacă pleacă de la U Cluj! Anunţul despre viitor
- Dinamo, parteneriat cu o companie ce are peste 70 de ani de existenţă: “Unul dintre cele mai importante branduri”
- Daniel Pancu, cerințe uriașe pentru a semna cu Rapid! Ce solicită antrenorul CFR-ului de la Dan Șucu
- Hervin Ongenda a semnat chiar înainte de barajul de Conference League dintre FCSB şi Botoşani
































