Daniel Pancu a fost protagonistul unui moment tensionat în timpul meciului dintre Farul și CFR Cluj de la Ovidiu.
În prima repriză, tehnicianul român s-a arătat nemulțumit de o decizie luată de centralul Florin Andrei și și-a vărsat nervii pe team manager-ul echipei sale, Cristian Panin, pe care l-a împins, după care și-a aruncat legitimația, primind un cartonaș galben pentru cele întâmplate.
Daniel Pancu, criză de nervi, „galben” și suspendare
Duelul dintre Farul și CFR Cluj a fost marcat în prima repriză nu doar de cele două goluri înscrise de Alibek Aliev, ci și de o criză de nervi a lui Daniel Pancu. În minutul 22, antrenorul de 48 de ani s-a arătat extrem de frustrat după ce Lucas Pellegrini, fundașul „marinarilor” a comis un fault.
Pancu i-a arătat trei degete celui de-al patrulea arbitru, referindu-se probabil că jucătorul advers a făcut al treilea fault și tot nu primește galben. Cristian Panin, membru în staff-ul clubului, a încercat să își calmeze colegul, însă antrenorul „feroviarilor” și-a pierdut complet cumpătul și l-a împins. Ulterior, Pancu și-a aruncat legitimația pe jos.
Centralul Florin Andrei a venit la banca CFR-ului după toate cele întâmplate și i-a dat cartonașul galben lui Daniel Pancu. Odată cu avertismentul primit la Ovidiu, antrenorul din Gruia va fi suspendat pentru ultima etapă din sezonul regular, când jucătorii săi o întâlnesc pe Dinamo.
- Daniel Pancu a avut un remarcat după Rapid – Sepsi 1-0: „Foarte bun”
- Alexandru Dobre a numit schimbarea adusă de Daniel Pancu la Rapid: „S-a văzut pe teren”
- „Verdictul s-a dat”. Cosmin Matei a făcut anunțul despre cazul său de dopaj care se judecă la TAS
- Ovidiu Burcă a dezvăluit momentul decisiv din Rapid – Sepsi 1-0 şi s-a enervat: „Nu fac analize, vedem intern”
- Rapid – Sepsi 1-0. Start cu dreptul pentru Pancu după un gol venit în final

































