Inter a învins-o pe Genoa cu scorul de 2-0 pe Giuseppe Mezza, iar imediat după meci publicațiile din Italia au venit cu articolul clasic în care au acordat note pentru jucătorii și antrenorii celor două formații. Cristi Chivu a primit 7 pentru modul în care a pregătit partida de pe teren propriu, fiind lăudat de jurnaliștii din “cizmă”.
Inter a învins-o fără mari emoții pe Genoa pe Giuseppe Mezza într-un meci din cu numărul 27 din Serie A. Golurile lui Dimarco și Calhganoglu au decis soarta duelului de pe terenul “nerazzurrilor”, care s-au distanțat provizoriu la 13 puncte de AC Milan.
Cristi Chivu, nota 7 după Inter – Genoa 2-0
La scurt timp după fluierul final, jurnaliștii de la tuttomercatoweb.com au notat fiecare jucător prezent pe teren, precum și pe cei doi antrenori, Chivu și Daniele De Rossi. Tehnicianul român a primit 7, cea mai mare notă dată de publicația menționată anterior, fiind apreciat pentru modul în care și-a revitalizat echipa după ce a fost eliminată din Liga Campionilor de Bodo/Glimt în play-off-ul pentru optimi.
“Inter a fost matură și a controlat meciul, ceea ce nu era sigur după rușinea din Champions League. Au controlat jocul, de-abia ce s-au chinuit și și-au tranșat victoria la momentul potrivit.
Schimbări funcționale și un avans solid, cu 13 puncte în fața lui AC Milan“, au notat italienii.
De la Inter, Mkhitaryan, Calhanoglu și Dimarco, ultimii doi fiind și marcatori, au primit aceeași notă ca și Chivu. Din cealaltă tabără, Daniele De Rossi a primit nota 6.
- Cadoul primit de Cristi Chivu de la Inter după ce a semnat contractul: „E numărul 1 din Europa!”
- Inter, ofertă oficială pentru puștiul-minune dorit de Cristi Chivu! Cât oferă campioana din Serie A
- Cristi Chivu a dat lovitura! Aduce un super-portar din Serie A pentru doar 3 milioane de euro
- OFICIAL | Ruben Amorim a semnat cu AC Milan. Manchester United, marea câştigătoare
- Inter are concurență serioasă pentru un transfer dorit de Chivu. Doi granzi din Premier League au intrat pe fir
































