Gigi Becali susţine că CFR Cluj a fost ajutată să ajungă în play-off şi că cele două penalty neacordate Farului în meciul de sâmbătă seară au venit în urma intervenţiei “unei mâîni mult mai puternice decât Mureşan”.
„Bine, mă, ce vină are el? Să facem legături, dar mai sunt și alți lupi tineri. Eu cred că aici e o mână mult mai puternică decât Mureșan. Eu cred că el e prea mic pentru ce s-a întâmplat aseară. E direct de la capii capilor până la capii capilor. Capii capilor din politică și capii capilor din fotbal.
Capii capilor cu capii capilor! Așa ceva nu își permitea nimeni decât dacă era din capii capilor, să îți dea cu capul în față și să se facă că nu a văzut. Asta nu are nimeni curaj, decât capii capilor cu capii capilor.
Gigi Becali, acuze dure spre CFR Cluj
Eu sunt cum ar veni, eu putere nu am. De 100 de ori sunt mai tari decât mine (n.r. cei din așa-numitul grup de la Cluj). Sunt mai tari la ce? La hoție. Nu îmi place să fiu hoț. Că dacă voiam să fiu hoț îi furam eu, tată, de erau ei mici pitici în fața mea, dacă mă apucam și eu de așa ceva.
Organizat, de nu sufla nimeni, dar nu fac așa ceva. Eu vreau dreptatea. Dacă nu e dreptatea, nu îmi place cununa. Dacă nu merit cununa, nu o vreau. Să o iau, dar să o merit după legile jocului. Cum zice Sfântul Apostol Pavel: cine nu joacă după regulile jocului, nu primește cununa”, a spus Becali, citat de fanatik,ro.
Iuliu Mureșan, răspuns tăios după tirada Farului la adresa arbitrajului
Pe de altă parte, Iuliu Mureşan a avut un răspuns acid la adresa Farului, după partida de la Ovidiu.
“A fost o presiune mare pe joc. Nu vorbește nimeni despre asta. De ce Farul e așa de supărată? Că a pierdut, în primul rând, și pe urmă că au avut și alte motive. (n.r. Au avut o primă de la FCSB?) Nu vreau să zic nimic. Nu vreau să presupun nimic pentru că nu știu.
Eu am declarat de multe ori că m-aș bucura dacă FCSB ar veni în play-off. E altfel play-off-ul cu FCSB. FCSB joacă fotbal, chiar dacă a avut un sezon mai slab, fac audiență și aduce spectatori în deplasare. Nu avem cum să nu dorim FCSB-ul în play-off. Noi avem două meciuri care aduc lumea la stadion, cu FCSB și cu U Cluj. Și cu Dinamo mai vin, dar nu atât de mulți ca la FCSB. Am spus de mult că mi-aș dori Dinamo și FCSB în play-off, dar să fim și noi.
Nu știu de ce a fost atât de mare scandal la Farul, eu nu am mers la meci. A trebuit să rămân acasă, aveam anumite probleme de rezolvat. Dar am vorbit cu băieții și mi-au zis ce bază aveau, mai fac o clădire, au toate condițiile. Merită tot respectul clubul, Gică Hagi și Gică Popescu”, a declarat Iuliu Mureșan.
- Dinamo – FC Argeş LIVE TEXT (18:00). Miză uriaşă pentru play-off. Ultima şansă pentru FCSB. Echipele de start
- Florin Bratu revine în Liga 1! Cu cine semnează + cine vine în locul său la CS Dinamo
- Neluțu Varga i-a pus gând rău lui Gigi Becali: „O să aibă surprize mari”. Planuri uriașe anunțate de patronul CFR-ului
- Daniel Pancu a anunțat care este clauza sa de reziliere la CFR Cluj: „E ușor și pentru club și pentru mine”
- UTA – FCSB LIVE TEXT (21:00). Campioana României, în fața unui dezastru istoric



































