UPDATE: Gică Popescu neagă demiterea lui Ianis Zicu şi numirea lui Ovidiu Sabău.
”Nu există așa ceva. Noi avem contract cu Ianis Zicu pe doi ani și el va rămâne antrenor cel puțin până la finalul sezonului. Nu există să ne despărțim acum de el”, a zis Gică Popescu, pentru digisport.ro.
„Aud pentru prima dată (n.r. râde). Ianis Zicu mai are doi ani contract cu noi. Chiar am avut o discuție după meciul cu Miercurea Ciuc si vom continua. Sunt momente delicate, dar trebuie să o scoatem la capăt.
Tot clubul este alături de el, nu se pune problema de nicio schimbare. Nici vorbă de vreo schimbare, are sprijinul total din partea conducerii”, a precizat şi Zoltan Iasko, directorul sportiv de la Farul, pentru sursa menţionată anterior.
……………………………………………..
Stirea iniţială
Mutare bombă pregătită de Farul Constanţa. Ioan Ovidiu Sabău ar urma să preia Farul Constanţa, iar Ianis Zicu să fie demis.
Gică Hagi şi Ovidiu Sabău au bătut deja palma, iar tehnicianul ar urma să preia echipa chiar înainte de meciul de pe teren propriu cu Petrolul, anunţă gsp.ro.
Ioan Ovidiu Sabău a plecat de la Universitatea Cluj în octombrie 2025. Tehnicianul și-a dat demisia după eșecul de pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 0-2. De numele lui s-a vorbit şi ca posibil „urmaş” al lui Mircea Lucescu la naţionala României, după ce chiar selecţionerul l-ar fi recomandat. Sabău ajunge acum la Farul Constanţa, iar Gică Hagi va ajunge cel mai probabil pe banca naţionalei României.
În cariera de antrenor, Ioan Ovidiu Sabău a antrenat Universitatea Cluj, Gaz Metan, Gloria Bistriţa, Poli Timișoara, FCM Târgu Mureș sau Rapid București.
- Neluţu Varga le-a făcut preţul lui Cordea şi Korenica! Cât costă cele două vedete de la CFR Cluj
- Nuno Campos a făcut anunțul în privința lui George Pușcaș: „Situația este cea care este”
- CFR Cluj, transferuri pe bandă rulantă! Fostul atacant din Gruia, aşteptat de Neluţu Varga să dea o mână de ajutor
- Transfer în plină criză financiară la CFR Cluj! Jucătorul cu peste 200 meciuri în Liga 1 vine în Gruia
- Lumea a treia: analiștii au precizat ce loc ocupă Liga 1 în topul celor mai puternice campionate ale lumii


































