Thibaut Courtois a demonstrat că este un mare campion şi în afara terenului. Portarul belgian al lui Real Madrid a dezvăluit că l-a sunat pe Antonin Kinsky (22 de ani), goalkeeperul lui Tottenham despre care s-a vorbit extrem de mult în ultima zi, după gafele uluitoare comise în duelul dintre Atletico şi Tottenham (5-2).
Antonin Kinsky a încasat trei goluri până în minutul 16 de la Atletico Madrid, gafând uluitor la două dintre ele, marcate de Marcos Llorente (minutul 6) şi de Julian Alvarez (minutul 16). El a fost imediat înlocuit de către Igor Tudor.
Thibaut Courtois i-a trimis un mesaj lui Antonin Kinsky
Courtois şi-a adus aminte de momentele grele ale carierei sale şi a venit cu un mesaj de susţinere pentru tânărul portar adus de Tottenham de la Slavia Praga.
“Ştiu că este foarte greu pentru el. I-am trimis un mesaj în privat. E greu acum, dar cu ajutorul clubului, totul se va rezolva. Şi eu am făcut greşeli la Atletico şi Chelsea. Am avut mari probleme când Messi mi-a dat de două ori mingea printre picioare, în timpul unui meci.
Nu a fost la fel de rău cum a fost pentru el, dar i-am spus să privească asta ca pe o experienţă din care poate învăţa. E talentat şi trebuie să muncească în continuare. Faptul că a fost în poartă spune multe despre încrederea pe care antrenorul o are în el.
A fost o decizie grea (n.r. – să fie înlocuit), pentru că el putea foarte uşor să facă un meci foarte bun în continuare. Terenul lui Atletico cauzează probleme fiecărei echipe”, a spus Courtois, după evoluţia magistrală din Real Madrid – Manchester City 3-0.
Tottenham a plătit suma de 16,5 milioane de euro pentru a-l transfera pe Antonin Kinsky de la Slavia Praga, în iarna lui 2025. Portarul cotat la 13 milioane de euro a bifat în total 13 meciuri la formaţia londoneză, de când s-a transferat.
Există posibilitatea ca portarul ceh să plece de la Tottenham la finalul stagiunii. West Ham şi Auxerre sunt echipele care îl doresc.
- AntenaSport Update. Cele mai tari știri ale zilei de 7 mai
- Cum a ajutat-o Valentin Ceaușescu pe Steaua să câștige Cupa Campionilor? Anghel Iordănescu: “Realitatea e asta”
- Luptă pe muchie de cuțit pentru locul suplimentar de UCL. Două meciuri, decisive după Bayern – PSG
- Mihai Stoica i-a făcut praf pe cei de la Bayern Munchen, după eliminarea din UCL! L-a ironizat şi pe Kompany: “L-a cam dereglat”
- “Îmi tremurau picioarele”. Anghel Iordănescu, dezvăluire după 40 de ani despre penalty-urile din Steaua – Barcelona

































