Laszlo Balint (46 de ani) şi-a anunţat demisia la flash-interviu după Oţelul – Csikszereda 2-3, după doar o etapă disputată din play-out.
Balint se desparte astfel de Oţelul şi îi lasă pe gălăţeni pe locul al patrulea din play-out, cu 18 victorii, 10 remize şi 13 înfrângeri în cele 42 de meciuri adunate pe banca moldovenilor.
Laszlo Balint şi-a dat demisia de la Oţelul
„Un moment foarte greu şi pentru mine personal. Nu ştiu dacă e o îngrângere meritată, am fost vulnerabili în defensivă.
Le-am mulţumit în vestiar, le mulţumesc şi fanilor pentru ce am simţit în ultima perioadă. Imediat se face un an de când sunt antreno aici. Am ajuns la concluzia că e mai bine, pentru mine şi pentru echipă, ca în acest moment să ne despărţim.
Este o situaţie în care e nevoie de un schimb de energie. Eu sunt un luptător, dar grupul are nevoie de un schimb de energie l nivelul vestiarului. E o decizie finală, acesta a fost ultimul meu meci pe banca Oţelului. Le-am transmis deja celor din conducere.
Decizia am luat-o eu, e un moment greu. Discuţia a fost amicală. Am făcut tot ce a depins de mine. Au fost situaţii care ne-au tras în jos din punct de vedere sportiv. Eu le mulţumesc tuturor celor cu care am colaborat. Îmi pare rău că se termină aşa”, a spus Balint, citat de digisport.ro.
- Veste proastă pentru FCSB: OUT pentru 2026! „N-are sens să riscăm”
- Echipa din Liga 1 cu care ţine Siegfried Mureșan, propunerea de premier a lui Nicuşor Dan
- Mihai Stoica a surprins când a vorbit de Dinamo: „Cu tot respectul!”
- George Puşcaş, pariu pierdut pentru Dinamo? Ciprian Marica a dat verdictul fără echivoc
- Gigi Becali caută deja antrenor pentru FCSB. Ciprian Marica ştie cu cine a negociat: „Nu e normal”

































