Italienii au aflat decizia luată de Cristi Chivu (45 de ani) la Inter, după nebunia din meciul cu Atalanta, încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 29-a din Serie A. Antrenorul a hotărât să le ofere două zile libere jucătorilor săi.
Cristi Chivu a fost un car de nervi în meciul cu Atalanta, fiind eliminat pentru prima dată de când a preluat-o pe Inter. Antrenorul român a răbufnit și s-a certat cu arbitrul după golul marcat de trupa din Bergamo, în minutul 83.
Decizia luată de Cristi Chivu la Inter, după remiza cu Atalanta: două zile libere pentru jucători
Italienii au anunțat că Cristi Chivu le-a dat liber jucătorilor duminică și luni, urmând ca lotul să se reunească marți dimineața, la baza de la Appiano Gentile.
„Chivu și-a luat la revedere de la jucători și de la colegii antrenori și a făcut o programare pentru marți dimineață, zi în care se vor relua antrenamentele, la Appiano Gentile”, au anunțat italienii de la fcinter1908.it, care citează Gazzetta dello Sport.
Deciziile de acest fel sunt luate des de Cristi Chivu la Inter. Antrenorul pune accent pe odihnirea jucătorilor, înainte și după meciuri, astfel că le oferă zile libere în apropierea partidelor.
„Chivu consideră că zilele în care jucătorii se pot detașa sunt mai utile decât zilele în care acumulează oboseală”, au mai notat italienii, despre decizia lui Cristi Chivu.
Cristi Chivu a decis să le ofere două zile libere jucătorilor săi și în condițiile în care Inter va disputa următorul meci abia duminică, pe 22 martie. Nerazzurrii se vor duela cu Fiorentina, în etapa a 30-a din Serie A, antrenorul român urmând să privească din tribună meciul.
- Cum a fost descris Cristi Chivu de Jose Mourinho, după ce a scris istorie şi a câştigat titlul cu Inter
- Gestul uriaș făcut de Dimarco după ce a cucerit titlul alături de Chivu! Ce a făcut omul-recordul de la Inter
- Bănel Nicoliţă ştie jucătorul de la FCSB care poate face faţă la Interul lui Cristi Chivu: “Sunt sigur că poate ajunge acolo”
- Cuvinte superbe de la o legendă: „Hai să vă spun cum se compară Chivu cu Simone Inzaghi! Nu e deloc întâmplător…”
- Cristi Chivu, gata să dea o lovitură de proporții la Inter! Câștigătorul a șase titluri în Premier League, așteptat la Milano



































