Universitatea Cluj a reușit începutul perfect de play-off în Liga 1, după ce s-a impus dramatic în fața rivalei CFR, scor 2-1, în jocul care a închis prima rundă.
O fază fixă executată perfect de Macalou a decis partida de pe Cluj Arena, iar formația antrenată de Cristiano Bergodi este acum la doar un punct în spatele liderului Rapid.
Cristiano Bergodi nu visează la titlu
Într-o atmosferă fantastică, Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1, la capătul unui meci controlat de formația antrenată de Cristiano Bergodi. „Șepcile roșii” au pus punct seriei impresionante de victorii a echipei lui Daniel Pancu.
A fost revanșa lui Cristiano Bergodi în fața lui Daniel Pancu, după eșecul suferit în Gruia. După fluierul final, tehnicianul italian și-a felicitat jucătorii pentru evoluție și a stabilit și obiectivul echipei pentru acest play-off.
„Îi felicit în primul rând, pe jucătorii mei. Au făcut un meci foarte bun. Să revii de la 1-0, nu e pentru toate echipele, bine că am dat gol repede şi am egalat.
Prima repriză a fost echilibrată, iar după a doua repriză cred că am meritat victoria. Am avut ocazii importante. Am întâlnit o echipă foarte bună, cu un parcurs foarte bun. Cred eu că am făcut un meci important. Am arătat caracter, dorinţă. Mă bucur pentru băieţi”.
Cristiano Bergodi: „Vom juca să revenim în cupele europene”
„Sunt foarte importante aceste aspecte, lucrăm faze fixe, este important. Oricum, un antrenor trebuie să antreneze şi atacuri poziţionale, nu ştii ce echipă găseşti. În prima repriză a fost echilibru. Echipa asta va juca cu toate celelalte echipe pentru primele trei locuri, să revenim în cupele europene.
Se poate spune că e o luptă, că toate echipele au aceleaşi şanse. Noi nu vom vorbi niciodată de titlu. Se pune presiune pe jucători, trebuie să jucăm cât mai bine în fiecare meci. Noi am câştigat acum, Dinamo a pierdut, dar toate echipele sunt bune. Nu putem visa cine ştie ce, sunt 9 meciuri, 27 de puncte, se poate întâmpla orice”, a declarat Cristiano Bergodi.
- „N-am înţeles nimic” Neluţu Sabău şi-a taxat jucătorii după FC Argeş – Farul 1-1!
- Răspunsul lui Mihai Stoica la întrebarea dacă e invidios pe Craiova fiindcă s-a calificat într-o grupă europeană!
- FC Argeș – Farul 1-1. Remiză spectaculoasă la Mioveni
- OFICIAL | Atanas Trică a semnat! Unde va evolua atacantul dorit de Dinamo
- Mai vine Denis Drăguș la FCSB? Strategia românului pentru a încasa dintr-un foc 4 milioane de euro: „Nu vrea așa”
































