Istvan Kovacs (41 de ani) a avut parte de un duel extrem de încins în returul optimilor Europa League, între Roma şi Bologna, încheiat cu victoria oaspeţilor, după prelungiri, cu 4-3.
În afară de cele două penalty-uri acordate, câte unul de fiecare parte, centralul nostru a mai avut parte de o fază complicată în minutul 120+2, atunci când giallorossii au mai cerut o lovitură de la 11 metri.
Istvan Kovacs, fază grea în finalul meciului Roma – Bologna
Rezerva Vaz a pătruns în careul Bolognei într-un duel cu fundaşul Lucumi. Francezul de 19 ani s-a aruncat disperat în careu pentru a forţa un nou penalty, dar nu l-a convins pe Kovacs.
Românul nu a acordat penalty-ul care ar fi dus meciul la loviturile de departajare, fiind imediat înconjurat de mai mulţi jucători ai Romei, de care acesta a scăpat după ce i-a ameninţat cu acordarea cartonaşului galben.
Intră aici pentru a vedea faza!
Reluările au arătat că decizia lui Istvan Kovacs a fost una bună, fiind vorba de o simulare. Meciul s-a terminat cu victoria Bolognei, cu 4-3, şi implicit cu calificarea rossoblu în sferturile Europa League.
Nota primită de Istvan Kovacs
Kovacs nu a avut deloc o partidă uşoară la Roma. Meciul de pe Olimpico a fost primul condus de către centralul din Carei după scandalul uriaş de la Rapid – Dinamo 3-2, atunci când a fost criticat în termeni duri de formaţia din Ştefan cel Mare, dar şi de mai mulţi oameni din fotbalul românesc, după ce nu a văzut faultul lui Borza la Musi.
În meciul de joi seară, Istvan Kovacs a arătat 9 cartonaşe galbene şi a dictat două lovituri de la 11 metri. Foarte important de menţionat este faptul că ambele penalty-uri au fost acordate direct de către arbitrul român, fără să fie nevoie de intervenţia VAR.
“A fost foarte atent la episoadele petrecute în cele două careuri. A acordat penalty-urile fără să aibă nevoie de VAR”, au scris cei de la Gazzetta dello Sport, care i-au acordat nota 6,5 lui Kovacs. “Freuler îl faultează pe Vaz, fără îndoială. E penalty”, au mai scris italienii, despre faza care a avut loc în minutul 69 şi a dus la reducerea de diferenţă dintre Roma şi Bologna.
- Nota primită de Istvan Kovacs în AS Roma – Bologna 3-4, după ce a acordat 2 penalty-uri: “Fără dubii”
- Programul sferturilor de finală din Europa League! Celta lui Ionuţ Radu, duel cu Freiburg
- AS Roma, eliminată dramatic de Bologna din Europa League, cu Istvan Kovacs la centru! Toate rezultatele
- Thiago Silva a jucat meciul cu numărul 1000 din carieră! Brazilianul a intrat într-un club select. Cine a mai reușit asta
- Nota lui Ionuţ Radu după ce a închis poarta în meciul de calificare al Celtei cu Lyon!

































