Ciprian Marica (40 de ani), ce deţine 10% din acţiunile clubului Farul, a fost întrebat dacă nu e tentat să candideze la şefia FRF, la următoarele alegeri.
Răzvan Burleanu (41 de ani) a fost reales pe 18 martie pentru un nou mandat, al patrulea, la şefia FRF. Burleanu a promis că acesta va fi ultimul său mandat. Burleanu a câştigat cu un vot covârşitor. 258 de membri l-au ales, 5 au votat cu contracandidatul său, Ilie Drăgan, iar o persoană s-a abţinut. Printre cei care l-au votat pe contracandidatul său, Ilie Drăgan, s-a numărat FCSB.
Ciprian Marica exclude o candidatură la şefia FRF
În condiţiile în care Burleanu a anunţat că nu va mai candida la următoarele alegeri, Ciprian Marica a fost întrebat dacă nu e tentat să candideze. Fostul şef al FRF, Mircea Sandu, îl propunea în trecut ca posibil candidat la şefia FRF.
„Nu mă bate gândul să candidez la FRF. Dacă nu aș fi avut experiența asta la nivel de conducere, dacă nu aș fi fost naivul de acum ani de zile care a crezut că se pot schimba lucruri… În momentul ăsta nu cred că se pot schimba lucruri.
Sistemul în care funcționează fotbalul românesc este total greșit. Unele echipe primesc, altele nu primesc. Oamenii care sunt implicați în fotbal sunt mulțumiți de situația actuală. Nu am întâlnit mulți oameni care să își dorească să schimbe ceva. Și cum să te înhami la un lucru dacă știi că nu poți schimba ceva?”, a declarat Ciprian Marica pentru digisport.ro.
După ce Gică Hagi i-a cedat pachetul majoritar de acţiuni al Farului cumnatului său, Gică Popescu, „Regele” mai deţine 10% din acţiunile clubului constănţean, la fel ca Ciprian Marica şi Rivaldo. Gică Popescu are acum 70%.
Gică Hagi este văzut ca înlocuitorul lui Mircea Lucescu pe banca naţionalei. Marica transmitea că această variantă ar fi una excelentă pentru naţionala României.
- Gică Hagi, conferință eveniment după 4 luni de mandat! A vorbit 20 de minute fără pauză: „Dacă nu știți motto-ul meu, notați-l!”
- Gică Hagi a anunțat principalul său obiectiv la echipa națională: „Nu există altceva”. Mesaj categoric pentru tricolori
- Un nou puști minune în La Liga! Cine e copilul care a debutat mai repede și decât Lamine Yamal
- Mihai Stoica „a luat foc” după ce l-a auzit pe primarul Ciprian Ciucu: „Îi e silă”. Cum a fost numită FCSB de primar
- „E mai bun decât Bîrligea!” Atacantul startului de sezon semnează: 1,5 milioane de euro


































