Denis Alibec (35 de ani) a fost de părere că Farul a jucat de la egal la egal cu campioana Bulgariei, Ludogoreţ, în amicalul pe care constănţenii l-au disputat la Razgrad.
Alibec a reuşit un eurogol, marcând din voleu, în minutul 17, după o centrare foarte bună a lui Markovic. Alibec le-a urat succes şi tinerilor de la academie care au jucat în meciul cu Ludogoreţ.
Denis Alibec, după Ludogoreţ – Farul 3-2: “Ne-am ridicat la nivelul lor”
“Un meci dificil, o echipă foarte bună, dar cred că ne-am ridicat la nivelul lor. Am şi condus prima repriză, 2-1. Cred că a fost un meci foarte bun pentru noi.
(n.r: Ai revenit şi cu gol. Cum te-ai simţit?) E important că m-am simţit bine fizic, nu am avut probleme de sănătate. Am jucat de la egal la egal, am pasat foarte bine şi cred că ne dă un moral bun pentru meciul cu Slobozia.
(n.r: Au evoluat şi mai mulţi jucători tineri. Cum ţi s-a părut evoluţia lor?) Da, mă bucur pentru ei. Au nevoie de genul, pentru că Ludogoreţ e o echipă de Champions League. Trebuie să vadă şi ei ce înseamnă un nivel ridicat al fotbalului. Sper să facă faţă la echipa mare a Farului, să ajungă cât mai sus.
Trebuie să jucăm cel puţin la fel de bine, să fim montaţi, mai ales la meciul cu Slobozia, pentru că am pierdut la ei, când am jucat şi trebuie să ne luăm o revanşă.
(n.r: Cum a fost să joci iar pe un stadion de Champions League) Foarte frumos, terenul foarte bun, îţi dă o altă motivaţie un astfel de stadion.
(n.r: Cu Moţi te-ai întâlnit?) Da, nu vedeţi că e şi pe panouri? E erou aici, la Razgrad. Felicitări, au făcut o treabă foarte-foarte bună aici”, a declarat Denis Alibec după meci, într-un interviu pentru Ziua de Constanţa.
Ludogoreţ – Farul 3-2
Meciul amical Ludogoreţ – Farul s-a terminat 3-2, după ce, la pauză, constănţenii au condus cu 2-1. Bulgarii au deschis scorul, prin Tekpetey, în minutul 15. La doar două minute distanţă, Denis Alibec a marcat un gol superb. Alibec a reluat din voleu, după o centrare foarte bună a lui Markovic. Portarul lui Ludogoreţ, Padt, a atins mingea, dar nu a putut împiedica golul.
Constănţenii au intrat în avantaj la cabine, după autogolul din minutul 43 al lui Almeida. În a doua repriză, Ludogoreţ a egalat în minutul 52, prin reuşita lui N. Vinicius. Bulgarii au câştigat după ce constănţenii şi-au dat şi ei un autogol. Gustavo a trimis balonul în propria poartă, în minutul 64.
Au marcat: Tekpetey 15, Vinicius 52, Gustavo 64 (autogol) / Alibec 17, Almeida 43 (autogol)
Au evoluat – Ludogorets (antrenor Per-Mathias Hogmo):Padt – Almeida, Kurtulus, Nedyalkov – Naressi, Kaloc – Tekpetey, Chochev, Salido – Bile. Au mai intrat: Bonmann – Andersson, Terziev, Machado, N.Vinicius, Idan, Syrov, Marcus, Penev, Yordanov.
Farul (antrenor Ianis Zicu): Buzbuchi (80 Barbu) – Furtado (6 Căldăraru), Duțu (60 Larie), Țîru (60 Gustavo), Ganea (60 Rîpeanu) – Vînă (60 Oancea), Sîrbu (60 Dican), Radaslavescu (60 Ramalho) – Tănasă (60 Ișfan) – Alibec (46 Vojtus, 80 Nechifor), Tănasă (60 Constantinescu).
- Ce a spus Ianis Zicu despre Denis Alibec, după ce atacantul a revenit pe teren cu un eurogol!
- Denis Alibec, gol de senzaţie în Ludogoreţ – Farul! Meci “nebun”, cu două autogoluri!
- CFR Cluj, la câteva zile de un dezastru! Riscă să nu joace în Europa din cauza datorilor uriaşe faţă de jucători
- Anunţul turcilor despre transferul lui Denis Drăguş la FCSB: “Undă verde”
- Ștefan Baiaram, criticat dur de o legendă a Craiovei: “Să termine cu prostiile!”



































