Claudiu Niculescu (49 de ani) a reacţionat după ce l-a învins pe fostul lui coleg de la Dinamo, Ianis Zicu (42 de ani). Unirea Slobozia a produs o mare surpriză, învingând-o cu 1-0, în deplasare, pe Farul.
După acest meci, Farul rămâne pe locul 5 în play-out, cu 23 de puncte. Unirea Slobozia e pe 7, cu 19 puncte.
Claudiu Niculescu, după Farul – Unirea Slobozia 0-1: “Trei puncte uriașe pentru noi!”
“Trei puncte uriașe pentru noi! Un meci în care am suferit foarte mult. Un meci de sacrificiu din partea băieților, vreau să-i felicit pe această cale. Un meci cu noroc, dar până la urmă lucrul foarte important e că am plecat cu 3 puncte mari de aici. Ceea ce ne-am propus înainte de joc. Le-am transmis în vestiar, i-am felicitat.
Merită toate felicitările, dar nu am realizat încă nimic. Într-adevăr, sunt 3 puncte foarte foarte mari. Ne așteaptă un meci la fel de greu împotriva Petrolului în ziua de Paști. Trebuie să uităm. De mâine dimineață uităm acest meci, face parte din istorie, din trecut. Nu mai contează, contează doar punctele pe care le-am acumulat.
De mâine trebuie să ne gândim doar la Petrolul. Au schimbat antrenorul, ne așteaptă un meci foarte greu. Trebuie să-l câștigăm dacă vrem să realizăm obiectivul pe care îl avem în acest sezon, acela de a rămâne în Liga 1.
Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Asta este cheia, ăsta e cel mai important lucru”, a declarat Claudiu Niculescu pentru digisport.ro, după Farul – Unirea Slobozia 0-1.
Farul Constanţa – Unirea Slobozia 0-1
Formaţia Farul Constanţa a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a treia a play-out-ului Ligii 1.
Golul a fost marcat de Espinosa, în minutul 54.
Farul: R. Munteanu – D. Maftei (Grigoryan ’66), Larie, Gustavo, Furtado (Radaslavescu ’59) – Vînă (Sîrbu ’66), Dican (Ramalho ’46), Ganea – Tănasă (Markovic ’78) – Alibec, Işfan. Antrenor: Ianis Zicu
Unirea Slobozia: R. Popa – Ibrian (Ponde ’69), Garutti (Orozco ’31), Safronov, Dragu – T. Lungu, Antoche, V. Pop (Albu ’46) – Yanakov (Bărbuţ ’59), Espinosa, P. Dulcea (Dorobanţu ’46). Antrenor: Claudiu Niculescu
Cartonaşe galbene: / Dragu ’22, Antoche ’85, Albu ‘90+2, Dorobanţu ‘90+3
Arbitri: Horia Mladinovici – Romică Bîrdeş, Nicuşor Marin – George Găman
Camera VAR: Sebastian Colţescu, Eugen Sebastian Gheorgeh
Observatori: Liviu Ciubotariu, Daniel Kassai.
- Rapid – U Cluj 1-1. „Șepcile roșii” dau lovitura prin Mendy. Ocazii uriașe de ambele părți
- “În momentul ăsta, nu” Ianis Zicu, mesaj tranşant după ce Farul a fost învinsă surprinzător de Unirea Slobozia!
- Farul Constanța – Unirea Slobozia 0-1. Victorie mare pentru echipa lui Claudiu Niculescu
- Adrian Mihalcea rămâne modest după 5-1 cu Metaloglobus: „Trebuie să revenim cu picioarele pe pământ”
- Florin Bratu nu renunță, după ce Metaloglobus a fost „demolată” la Arad: „Nu am ce să reproșez”


































