Zeljko Kopic a fost prezent la priveghiul lui Mircea Lucescu alături de jucătorii și stafful de la Dinamo, iar după ce alb-roșiii au trecut pe la catafalc, antrenorul croat a acordat și câteva declarații despre “Il Luce”. Tehnicianul “câinilor roșii” nu s-a ferit să vorbească la superlativ despre fostul selecționer al României, alături de care a și interacționat de câteva ori.
Mircea Lucescu a murit marți la 80 de ani la Spitalul Universitar, la capătul unei perioade dificile în care s-a confruntat cu probleme de ordin cardiologic. Internat pe 29 martie, la trei zile după barajul pierdut de România cu Turcia, “Il Luce” a intrat în comă weekend-ul trecut, iar organismul său a cedat pe 7 aprilie.
Zeljko Kopic, discurs laudativ la adresa regretatului Mircea Lucescu
De ieri, trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu este depus la Arena Națională, astfel încât apropiații, dar și admiratorii săi de rând să își poată lua rămas-bun de la el până să fie înmormântat vineri. La catafalcul lui “Il Luce” au venit foștii săi elevi, dar și echipe de fotbal din țară, iar Dinamo s-a numărat și ea printre formațiile care s-a prezentat pe cel mai mare stadion din România.
După ce au trecut pe la sicriul lui Lucescu, dinamoviștii au acordat declarații prin vocea antrenorului Zeljko Kopic, care l-a lăudat pe fostul selecționer pentru modul în care a dezvoltat fotbalul și a crescut jucători. În plus, croatul a făcut referire și la trecutul dinamovist al lui “Il Luce”, care a fost atât jucătorul, cât și antrenorul alb-roșiilor.
“În primul rând, o pierdere uriașă pentru România. Lucescu a fost o persoană foarte importantă și pentru fotbalul mondial, implicat în creșterea jucătorilor și în dezvoltarea jocului. La nivelul lui de succes și de trofee, vorbim despre ceva incredibil.
L-am întâlnit de câteva ori, am avut unele discuții și a fost o onoare să-i simt nivelul de energie. O persoană extraordinară, cu personalitate, foarte conectată cu spiritul lui Dinamo. Cuvintele lui ne-au adus multă încredere. Condoleanțe“, a spus antrenorul alb-roșiilor.
Înainte ca Lucescu să moară, Zeljko Kopic chiar a fost unul dintre oamenii care i-au transmis un mesaj prin care îi spuneau să fie puternic.
Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați antrenori din istorie
Cu o carieră impresionantă în spate, Mircea Lucescu a rămas în istoria fotbalului drept unul dintre cei mai titrați antrenori, câștigând numeroase trofee în cei aproape 50 de ani de activitate.
În 1978 și-a început cariera de antrenor la Corvinul Hunedoara, iar în 1981 se afla deja la primul mandat în calitate de selecționer al echipei naționale de fotbal a României.
De atunci, „Il Luce” a mai antrenat Dinamo București, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid București, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk (cu care a și câștigat cele mai multe trofee), Zenit St. Petersburg, naționala Turciei, Dinamo Kiev, ca mai apoi să revină pentru o a doua oară pe banca selecționatei României.
După ce a reușit să promoveze România în Nations League B, Mircea Lucescu a jucat baraj cu naționala României, însă tricolorii au pierdut contra Turciei, scor 1-0.
35 de trofee a câștigat Mircea Lucescu în calitate de antrenor
Cariera de fotbalist, legată de Dinamo București
Extremă dreaptă de profesie, Lucescu a debutat pentru Dinamo la 18 ani, în 1963, dar a fost împrumutat la Ştiinţa Bucureşti după doar trei apariţii în două sezoane.
”Il Luce” a revenit în Ştefan cel Mare în 1967 şi a cucerit la acea vreme şapte titluri de campion alături de dinamovişti (1964, 1965, 1971, 1973, 1975, 1977, 1990), plus o cupă a României (1968).
În 14 ani, alături de Dinamo, Lucescu a bifat 57 de goluri în 250 de partide în prima divizie şi 15 apariţii în cupele europene.
8 trofee a câștigat ca jucător Mircea Lucescu, toate cu Dinamo
70 de selecții și 9 goluri are fostul mijlocaș la prima reprezentativă a României
- Rămas-bun, Mircea Lucescu! Sicriul fostului selecţioner, depus la Arena Naţională! Rinat Ahmetov a ajuns la stadion
- Primul lucru pe care l-a făcut Rinat Ahmetov când a ajuns la sicriul lui Mircea Lucescu. Ce s-a întâmplat după
- Cum l-a numit Florin Răducioiu pe regretatul Mircea Lucescu: “Dacă el nu ar fi fost, nu aș mai fi fost aici”
- Rinat Ahmetov a aterizat în România pentru a-și lua rămas-bun de la Mircea Lucescu: “Ar trebui să fiți mândri”
- Dinamo şi FCSB au sosit în acelaşi timp la Arena Naţională pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu


































