Dispariția lui Mircea Lucescu a stârnit reacții puternice în lumea fotbalului, iar unul dintre cei care au venit să-și ia rămas bun a fost și Rinat Ahmetov, omul alături de care „Il Luce” a scris istorie la Șahtior Donețk.
Finanțatorul clubului ucrainean a fost prezent joi la București, unde a participat la priveghiul fostului tehnician, venind special pentru a-și lua rămas bun de la cel pe care l-a considerat nu doar antrenor, ci și prieten apropiat. Ulterior, Ahmetov s-a deplasat în Polonia, unde Șahtior a învins categoric formația AZ Alkmaar, scor 3-0, în sferturile Conference League.
După partidă, Ahmetov a vorbit emoționat despre momentul trăit la București și despre impactul uriaș pe care Lucescu l-a avut asupra fotbalului ucrainean.
„Am fost la București să-mi iau rămas bun. Un antrenor grozav. Pentru fotbalul ucrainean, este cu siguranță un antrenor grozav. A petrecut 12 ani la Șahtior. Am câștigat atâtea trofee împreună. L-am văzut și am consolat familia”, a declarat Ahmetov.
Omul de afaceri a avut cuvinte deosebite pentru familia fostului selecționer, evidențiind personalitatea soției sale, Neli Lucescu, dar și parcursul fiului său, Răzvan Lucescu.
„Neli e atât de fermecătoare, nu doar la înfățișare, ci și în spirit. Răzvan este un tip foarte serios. Are mai multe trofee decât avea Mircea la vârsta lui – un antrenor de top, cu reputație”, a adăugat Ahmetov.
Declarația care a impresionat cel mai mult a fost însă reflecția profundă despre viață și pierdere: „Știi, oamenii te invită la zile de naștere. Dar la înmormântări te duci singur”.
Perioada petrecută de Mircea Lucescu la Șahtior Donețk rămâne cea mai de succes din istoria clubului. Sub comanda sa, formația ucraineană a cucerit opt titluri de campioană.
- „Cutremur” în fotbal. Toate federațiile din UEFA, gata să boicoteze Cupa Mondială dacă planul lui Infantino prinde viață
- Carlo Ancelotti „a dat cărțile pe față”. Selecționerul Braziliei a spus de ce nu a preluat naționala Italiei
- FIFA nu ţine cont de contestatari! Când este aşteptată finalizarea controversatei finanţări private
- Clubul de top din Premier League interesat de Rafael Leao! Portughezul, între Galatasaray și Fenerbahce
- Real Madrid dă o super-lovitură pe piața transferurilor! Vinde jucătorul format la academie cu 70 de milioane de euro
































