Marius Şumudică a dezvăluit ce salariu ar avea Mirel Rădoi dacă pleacă la Gaziantep: „Confirm”

Radu Constantin Publicat: 20 aprilie 2026, 19:50

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Mirel Rădoi se pregătește să-și încheie al doilea mandat pe banca roș-albaștrilor după doar cinci meciuri bifate. Antrenorul a semnat cu FCSB, la startul play-out-ului, un contract valabil până la finalul sezonului, dar ar putea să părăsească clubul bucureştean destul de repede dacă acceptă oferta venită de la Gaziantep.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

S-a spus că Mirel Rădoi va avea un salariu consistent. Alături de staff-ul său, ar încasa lunar suma de 100.000 de euro. Acestea au fost informaţiile vehiculate în presă, iar suma ar putea ajunge până la 1,6 milioane de euro pe an, în funcție de bonusurile de performanță menționate în contract.

Şumudică, fost antrenor la Gaziantep, susţine că are informaţii despre negocierile dintre Rădoi şi turci, dar susţine că salariul oferit tehnicianului român este mult mai mic.

„Sunt discuții. Sumele însă sunt exagerate. Gaziantep, în momentul de față, a vrut să angajeze un antrenor din Bundesliga și nu s-a putut ajunge la suma de un milion de euro. Sunt restanțe de 2-3 luni la jucători. Bașkanul clubului a suferit o operație. Nici nu știu dacă vor exista alegeri. Dacă un bașkan se retrage, se fac alegeri. Situația financiară nu este una roz.

Maximul salariu este de 750 de mii de euro. Nu se poate sări de această sumă. Nu au cum să ofere mai mult, nu au de unde. Asta cu tot cu staff. Salariul lui Rădoi poate să fie și mai mic, și mai mare. Am văzut o știre în Turcia care spune că Rădoi merge pe 450-500 de mii de euro la Gaziantep. Nu e problema de bani la Rădoi. Sunt foarte mulți bani, bani greu de obținut în Europa”, a dezvăluit Marius Șumudică, citat de Fanatik.ro.

Reclamă
Reclamă

Şumudică s-a declarat surrins de plecarea lui Mirel Rădoi, mai ales că s-a bucurat de o susţinere totală din partea fanilor.

„Nu știu ce relație are Rădoi cu Gigi. Mie ceva îmi dă cu virgulă. Cântau suporterii «Mirel Rădoi este unul dintre noi». Nu știu ce stă la baza acestei plecări. Să vedem dacă se face. În fotbal te poți aștepta la orice. Mirel este un antrenor bun. Mi se pare un antrenor ok. Mandatele lui sunt însă scurte. Foarte scurte!”, a mai spus Marius Șumudică pentru sursa menţionată.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:04

Crinuţa Sebe – Berfin Kabak LIVE VIDEO (13:30, AntenaPLAY). România începe drumul spre medalii la Campionatele Europene de box

12:04

Răzvan Marin, veste mare înaintea meciurilor României! A fost desemnat jucătorul lunii în Grecia

11:19

VIDEOAlexandru Măţan, primul gol pentru St. Louis City! Calificare în finala US Open Cup, după ce a fost cel mai bun de pe teren

11:02

VIDEOMax Verstappen a câştigat o cursă de karting după ce a plecat de pe locul 101! A depăşit adversarii înainte de jumătatea cursei

11:00

Pugiliştii români şi-au aflat adversarii de la Campionatele Europene de box (AntenaPLAY). Programul zilei de joi

10:54

Kylian Mbappe a rupt tăcerea după gestul care a scandalizat Spania: „Înainte de a fi jucător, sunt om”

1 „Cel mai bun jucător al României” a semnat gratis cu FCSB. Anunţul lui Gigi Becali 2 Gheorghe Mustaţă a anunţat care va fi noul antrenor de la FCSB: „Voi merge personal la el” 3 Atletico a cedat! Julian Alvarez, lăsat să plece chiar și la Barcelona! Cu o singură condiție 4 Gigi Becali s-a hotărât: cine sunt cei doi candidați pentru înlocuirea lui Marius Baciu la FCSB 5 „Infern” pentru FCSB la derby-ul cu Universitatea Craiova. Ce-i așteaptă pe roș-albaștri în Bănie 6 A murit Gheorghe Cosma, omul care a construit unul dintre cele mai mari imperii financiare din România. Ce avere avea
Citește și