Mihai Stoica a dezvăluit că Vlad Chiricheş e OUT de la FCSB. Preşedintele Consiliului de Administraţie al campioanei a dezvăluit că cel care a luat decizia în privinţa veteranului echipei a fost Gigi Becali.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Vlad Chiricheş a fost titularizat de Mirel Rădoi în partidele cu Farul şi Oţelul, el accidentându-se după acestea două. Mijlocaşul nu va mai putea evolua până la finalul sezonului, atunci când i se termină contractul cu FCSB.

Jucătorul care e OUT de la FCSB: Vlad Chiricheş

Mihai Stoica a transmis că Vlad Chiricheş nu va merge să se trateze la „vraciul” Marijana, ţinând cont că nu mai este dorit de Gigi Becali pe teren. MM a dezvăluit că veteranul echipei va continua să se trateze în cadrul clubului.

„Chiricheș nu se desparte acum, dar nu vine la program ca orice alt jucător pentru că e accidentat. Când vrea să facă recuperare la noi, face. Când nu, face unde alege el să facă.

N-avea sens să facă la Marijana pentru că Gigi a spus clar că nu va mai juca. Avea vreun sens? Mai bine se reface natural. Nu spun că nu se poate reface la Marijana sută la sută, dar chiar n-avea niciun sens„, a declarat Mihai Stoica, conform primasport.ro.

Vlad Chiricheş a revenit la FCSB în vara lui 2023, după despărţirea de Cremonese. Mijlocaşul a mai evoluat la formaţia roş-albastră între 2012 şi 2013, fiind ulterior vândut la Tottenham în schimbul sumei de 9,5 milioane de euro.

Vlad Chiricheş a decis ce va face, după retragere

Vlad Chiricheş a refuzat propunerea venită de la FCSB, de a ocupa un post de director sportiv, din vară. Totodată, el se desparte de clubul bucureştean peste 40 de zile, după ce îi expiră contractul. Mihai Stoica a dezvăluit ce planuri are fostul fundaş al naţionalei României.

“Chiricheș are o ruptură, a simțit foarte tare o ruptură pe quadriceps. Probabil că în condițiile actuale, nici nu se va pune problema să mai joace. El mai are 40 de zile contract cu FCSB. Și accidentarea înțeleg că e gravă, îmi spunea medicul nostru.

Nu va mai rămâne în club. E subiect închis! I-am propus să facă acel curs de director sportiv. S-a gândit, după aia a spus că nu, că el vrea să antreneze”, a spus Mihai Stoica, potrivit fanatik.ro.