A fost scandal în toată regula în partida din prima ligă a Braziliei, dintre Santos și Coritiba, încheiată cu scorul de 3-0 în favoarea oaspeților. Neymar a trecut de la lacrimi la nervi în doar 65 de minute.
Lider în clasamentul All Time al golgheterilor naționalei Braziliei, starul trecut pe la Barcelona și Paris Saint Germain s-a certat cu al patrulea oficial, după o eroare majoră care l-a scos de pe teren.
Neymar, schimbat „din greșeală” în Santos – Coritiba
Neymar a fost copleșit de emoții înainte de startul partidei dintre Santos și Coritiba. Starul a plâns ca un copil în momentul în care a fost intonat imnul Braziliei, cu o zi înainte ca selecționerul Carlo Ancelotti să anunțe lotul final pentru Cupa Mondială.
După ce s-a trecut imediat la fotbal, echipa jucătorului trecut pe la Barcelona, Paris Saint Germain și Al-Hilal a fost „calcată în picioare” de Coritiba, care a punctat de trei ori, încă din prima repriză, prin Breno Lopes (min. 5 și min. 20) și Josue (min. 39).
În partea secundă, Neymar a fost scos în afara terenului pentru a primi îngrijiri medicale, iar în momentul în care aștepta acordul celui de-al patrulea oficial pentru a pătrunde pe gazon, acesta a avut parte de o surpriză neplăcută.
Arbitrul a încurcat indicațiile primite din partea gazdelor și a anunțat înlocuirea lui ”Ney-ney”, care a luat „foc”. Brazilianul a făcut un scandal uriaș, ba chiar a arătat către camera TV faptul că pe bilet era trecut un alt număr pentru schimbare și nu al său.
În cele din urmă, acesta s-a lăsat păgubaș și a mers nemulțumit pe banca de rezerva, acolo de unde a văzut și eliminarea coechipierului său Alvaro Barreal.
🚨BIZARRE!
Neymar was ACCIDENTALLY subbed off because the referee showed the WRONG number on the board 🤯🇧🇷
Neymar was receiving treatment off the pitch, and the referee reportedly didn’t even check the substitution sheet before confirming the change 😭 pic.twitter.com/ZElPjSinBE
— Ginga Bonito 🇧🇷 (@GingaBonitoHub) May 17, 2026
Neymar furiously showing the cameras the substitution paper given to the 4th official clearly showing that #31 was the player requested to be subbed off. pic.twitter.com/uCKJRr3Rmu
— Ginga Bonito 🇧🇷 (@GingaBonitoHub) May 17, 2026
- Henrikh Mkhitaryan şi-a prelungit contractul cu Inter Milano
- Darius Olaru, debut în forță la Union SG. Ce a reușit fostul căpitan de la FCSB, la primul meci bifat pentru noua echipă
- Caz șocant în Italia: Un star antrenat de Cristi Chivu, chemat în instanță după o presupusă relație cu o minoră
- Marius Marin a fost prezentat oficial la Al Nasr Dubai! A oferit și prima reacție: „Voi da totul”
- Surpriză! Marius Marin semnează, dar nu cu Sevilla! Echipa la care va evolua mijlocaşul naţionalei
































