Eroul Spaniei de la Cupa Mondială din 2010, Andres Iniesta, ajuns la 42 de ani şi retras din activitate în 2024, a ales să devină antrenor şi acum a semnat cu prima sa echipă, în zona arabă.
Andres Iniesta, fostul căpitan al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, a fost numit antrenor principal la Gulf United FC, a anunţat clubul din liga a doua a campionatului de fotbal al Emiratelor Arabe Unite, citat de Reuters.
Andres Iniesta îşi începe cariera de antrenor
Iniesta a avut o contribuţie importantă la succesele înregistrate de FC Barcelona şi naţionala Spaniei în deceniul 2000-2010, fiind autorul golului care a adus ţării sale primul titlu de campioană mondială din istoria sa, în urmă cu 16 ani. El s-a retras din activitate în 2024 şi a evoluat ultima oară ca jucător la Emirates Club din Emiratele Arabe Unite.
„După ce a obţinut licenţa A, câştigătorul Cupei Mondiale şi mijlocaşul decorat cu Liga Campionilor s-a alăturat ca antrenor principal…în timp ce progresează spre licenţa Pro şi face primii paşi pe linia de margine”, a precizat Gulf United într-un comunicat.
Ce a spus Andres Iniesta după ce a semnat cu Gulf United FC
Iniesta, în vârstă de 42 de ani, a precizat la rândul său că Gulf United FC reprezintă „locul potrivit pentru a începe acest nou capitol”. Pentru iberic este prima aventură în cariera de antrenor, asta după ce a încheiat activitatea de jucător în 2024 şi a fost investitor la clubul unde a crescut, Albacete.
„Fotbalul mi-a dat totul, iar acum vreau să ofer ceva înapoi prin antrenorat, prin învăţare şi prin a lucra în fiecare zi cu jucători tineri care au dorinţa şi talentul de a ajunge departe”, a adăugat fostul internaţional spaniol.
- UTA Arad – Sepsi OSK 0-0. „Bătrâna Doamnă”, neînvinsă pe teren propriu
- Starul Barcelonei a făcut marele anunț în plin sezon: „Sper să rămân aici până la retragere”
- Ce le-a transmis Marius Şumudică suporterilor de la CFR Cluj, după ce le-a cerut scuze rivalilor de la FCSB: „Să fie convinşi”
- Meriton Korenica a primit o veste proastă înaintea derby-ului dintre Universitatea Craiova și FCSB
- Lamine Yamal iese la atac în cursa pentru Balonul de Aur: „Să marchezi 80 de goluri nu te transformă în cel mai bun jucător”


































