Sorana Cîrstea a pierdut categoric meciul din sferturile de finală de la Roland Garros, 0-6, 3-6, în faţa Mirrei Andreeva, la capătul a 56 de minute joc, însă cu toate acestea românca a fost lăudată de jurnaliştii din Franţa.
Cei de la L’Equipe au scris despre partida dintre cele două jucătoare şi au remarcat determinarea sportivei din Rusia, dar în acelaşi timp au lăudat evoluţiile excelente din ultimul timp pe care le-a avut românca.
Sorana Cîrstea, lăudată de francezii de la L’Equipe după meciul cu Mirra Andreeva
Ziariştii din Hexagon spun forma fizică în care se află Sorana Cîrstea este una exemplară, mai ales că are 36 de ani, iar asta a ajutat-o să aibă cele mai bune rezultate din carieră în ultimul timp. Aceştia au lăudat-o şi pe Mirra Andreeva, care a câştigat clar sfertul de finală şi acum se poate gândi şi mai serios la trofeu.
„Românca a anunțat că va juca ultimul ei sezon în circuit, dar acesta s-a dovedit a fi și unul dintre cele mai bune ale sale. Într-o condiție fizică exemplară, jucătoarea de 36 de ani devenise o forță de luat în seamă în circuit. Totuși, nu a făcut față ferocității Mirrei Andreeva.
Jucătoarea de 19 ani a prins-o de gât încă de la primul punct și nu i-a mai dat drumul. Cu o precizie perfectă în loviturile sale, i-a provocat o înfrângere zdrobitoare cu 6-0 lui Cîrstea pe Philippe-Chatrier”, au scris francezii de la L’Equipe.
Sorana Cîrstea a anunţat că se retrage din tenis la finalul anului
Sorana Cîrstea spunea în luna decembrie că intenţionează să-şi închie cariera profesionistă la finalul sezonului. Întrebată înainte de sferturile de finală de la Roland Garros dacă şi-a schimbat decizia, românca a fost categorică.
„Desigur, sunt o persoană competitivă. Vreau să câștig fiecare meci, însă, în același timp, nu mai pun atât de multă presiune pe mine. Nu mai sunt atât de aspră cu mine însumi. În acest moment, decizia nu s-a schimbat. Nici măcar nu m-am gândit prea mult la asta. Încerc doar să iau lucrurile săptămână cu săptămână și nu voi face nimic diferit.
Nu voi încerca acum să schimb ceva sau să pun presiune suplimentară. Desigur, vom evalua situația pe parcurs, dar, în acest moment, decizia rămâne aceeași”, a spus Sorana Cîrstea.
- Carlos Alcaraz, tot mai aproape de revenirea în circuit! Unde e așteptat fostul număr 1 mondial
- Mesajul publicat de Simona Halep, la 7 ani de la triumful istoric de la Wimbledon
- „Alcaraz și Sinner nu pot rămâne de neatins”. Mats Wilander a dat verdictul despre Zverev după finala Wimbledon
- Moment istoric pentru Sorana Cîrstea, în ultimul an al carierei
- Jannik Sinner, discurs de mare campion după triumful de la Wimbledon: „Nu iau niciodată lucrurile de-a gata”



































