Mirra Andreeva a avut o declaraţie plină de respect după ce a reuşit să o învingă pe Sorana Cîrstea în sferturile de finală de la Roland Garros, 6-0, 6-3, şi spune că meciul nu a fost uşor, în ciuda scorului.
Sportiva din Rusia, locul 8 WTA, mai are două meciuri până la trofeu şi acum îşi aşteapta adversara pentru faza semifinalelor.
Mirra Andreeva, după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea
Mirra Andreeva spune că o cunoaşte bine pe Sorana Cîrstea, mai ales că a avut mai multe antrenamente cu ea în ultimul timp. Rusoaica de doar 19 ani a lăudat jocul agresiv pe care românca îl are şi a spus că în ciuda scorului nu a fost un meci uşor pentru ea.
“Prima dată când am jucat cu Sorana a fost o bătălie incredibil de dificilă, și fiecare antrenament pe care-l facem împreună este foarte dur. Ne-am pregătit împreună deja de vreo 10 ori în acest an, așa că ne cunoaștem foarte bine.
Știam că nu va fi un meci ușor, că va trebuie să dau 200% ca intensitate și concentrare, pentru că ea avea să se folosească de fiecare oportunitate pentru a fi agresivă, pentru a pune presiune pe mine. Sunt foarte fericită că am reușit asta și că am rămas agresivă pe parcursul întregului meci”, a spus Mirra Andreeva după meci.
Cu cine urmează să joace Mirra Andreeva în semifinale la Roland Garros
Sportiva din Rusia urmează să dea piept cu învingătoare partidei dintre Svitolina şi Kostyuk în semifinale. Astfel, o să avem un duel tensionat, pentru ambele sunt din Ucraina. Andreeva a vorbit despre modul în care alege să joace şi cum a ajuns la un asemenea nivel, iar răspunsul a fost pe cât se poate de simplu.
“Nu am învățat niciodată cum să joc, ce decizii să iau pe teren. Am fost mereu foarte entuziasmată să joc. Simt că am știut dintotdeauna cum să citesc jocul, ce decizii să iau. Când am emoții, uneori nu iau cele mai bune decizii, dar sunt fericită că astăzi lucrurile au decurs cum trebuie”, a mai spus rusoaica.
- Sorana Cîrstea a făcut anunţul despre retragere, după parcursul excelent de la Roland Garros: “A fost un turneu grozav”
- L’Equipe a lăudat-o pe Sorana Cîrstea chiar după eşecul de la Roland Garros: “Exemplară”
- Suma uriaşă pe care a adunat-o din tenis Sorana Cîrstea în 2026! S-a îmbogăţit după Roland Garros
- Sorana Cîrstea – Mirra Andreeva 0-6, 3-6. Drumul Soranei se opreşte în sferturi la Roland Garros
- Aryna Sabalenka a eliminat-o pe Naomi Osaka şi s-a calificat în sferturi la Roland-Garros


































