Povestea celui mai tânăr jucător care a jucat la Mondiale, la 17 ani și 41 de zile, dar s-a retras la 26

Ionuţ Axinescu Publicat: 4 iunie 2026, 13:03

Comentarii
Povestea celui mai tânăr jucător care a jucat la Mondiale, la 17 ani și 41 de zile, dar s-a retras la 26

Norman Whiteside a debutat la un Mondial când avea doar 17 ani

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cel mai tânăr fotbalist care a evoluat vreodată la Cupa Mondială vine dintr-o țară care nu e neapărat obișnuită cu turneele finale: Irlanda de Nord. În 1982, selecționerul Billy Bingham l-a inclus în lotul pentru Mondialul din Spania pe un anume Norman Whiteside, de numai 17 ani, chit că mijlocașul ofensiv nu avea decât două meciuri jucate la seniori.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Nici măcar nu semnasem contractul de profesionist. Câștigam 16 lire pe săptămână când am plecat la Mondial”, își amintea nord-irlandezul, într-o discuție cu site-ul FIFA. Ce e drept, Whiteside crescuse la Manchester United și se anunța drept un mare talent al generației sale. Mai ales că omul care îl descoperise, Bob Bishop, era cel care îl ochise cu ani în urmă și pe legendarul George Best.

Titular la Mondial la 17 ani și 41 de zile

Pe 17 iunie 1982, la meciul de debut al Irlandei de Nord, cu Iugoslavia, Norman Whiteside a fost trimis titular. Avea 17 ani și 41 de zile și dobora astfel recordul deținut de însuși Pelé, care jucase la 17 ani și 234 de zile la Mondialul din 1958. Meciul s-a încheiat 0-0, Whiteside a primit un cartonaș galben, dar ce a fost mai frumos a urmat la final.

Pelé i-a trimis un mesaj puștiului din Irlanda de Nord. „Mi-a zis: ‘Sper să ai la fel de mult succes ca mine la Mondiale.’ Asta m-a făcut să râd, m-am gândit că da, sigur voi avea eu șansa de a câștiga trei Cupe Mondiale. Dar a fost incredibil din punct de vedere al publicității. La hotel, am fost asaltat de fani cum s-a întâmplat, mai târziu, cu Beckham la LA Galaxy”, a povestit Whiteside, peste ani.

● World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie și va fi transmis exclusiv în Universul Antena.

Reclamă
Reclamă

A marcat în poarta României, apoi la Cupa Mondială din 1986

Adolescentul a rămas titular și în următoarele meciuri. Au urmat un 1-1 cu Honduras și apoi victoria incredibilă în fața țării gazdă, Spania, care le-a adus celor din Irlanda de Nord calificarea în faza următoare a grupelor. Apoi, cu Austria (2-2) și Franța (1-4), Norman Whiteside a continuat să apară în primul 11 și a încheiat turneul cu cinci apariții, totodată primele ale sale pentru echipa națională.

În următorii ani, puștiul s-a „copt” și a devenit piesă de bază la Manchester United. Firește, a fost chemat și la următorul Mondial, cel din 1986, când Irlanda de Nord s-a calificat în dauna României, Whiteside chiar marcând în victoria cu 3-2 de la Belfast, în septembrie 1984. Norman a fost din nou titular în toate meciurile de la Mondial, de această dată doar trei, pentru că „Armata Alb-Verde” a fost eliminată timpuriu. Mai mult, a înscris un gol în egalul cu Algeria (1-1).

Reclamă

Retras la 26 de ani, s-a reorientat spre medicină

Din păcate, cariera tânărului precoce avea să se încheia prematur. Chinuit de probleme la genunchi și la tendon, Norman Whiteside s-a retras din activitate la doar 26 de ani, în 1991. Juca la Everton pe atunci, după ce refuzase o ofertă pe bani mulți de la AC Milan, la mijlocul anilor ‘80. În total, a strâns 38 de selecții pentru Irlanda de Nord, punctând de nouă ori.

„Sunt foarte mândru de fiecare oportunitate pe care am avut-o la echipa națională. S-a terminat devreme pentru mine, din cauza accidentării, dar am jucat la două Cupe Mondiale și am evoluat împotriva Braziliei”, declara Whiteside, în 2022. După retragere, a devenit medic podiatru și a lucrat multă vreme în staff-ul clubului unde a crescut și s-a împlinit: Manchester United.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va trece Sorana Cîrstea de sferturile de finală ale unui Grand Slam?
Loading ... Loading ...
Citește și:
14:34

VIDEOAlexandru Maxim, primele declarații după ce a lăsat FCSB pentru Universitatea Craiova: “Un vis devenit realitate”

13:58

„Monaco, cea mai ciudată cursă din sezon” Adrian Georgescu, despre momentul care decide câștigătorul

13:58

PSG construiește echipa perfectă! Jucătorul de 100 de milioane dorit de Luis Enrique vrea transferul: „Sunt fan de mic!”

13:45

Gigi Becali, după ce Alexandru Maxim s-a transferat la Universitatea. “L-a dus Giovanni la Craiova”

13:14

UPDATETransfer la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru i-a “suflat” un jucător lui Gigi Becali. L-a luat liber de contract

12:04

Mentalitatea unui mare campion! Marquinhos, înainte de Mondial: “Trăiesc fiecare meci ca şi cum ar fi ultimul”

1 Gigi Becali, anunţ decisiv despre transferul lui Alex Dobre: “Am vorbit cu taică-su” 2 Presa din Turcia anunţă că Mirel Rădoi este ca şi dat afară de la Gaziantep. I s-a găsit înlocuitor 3 Chivu a mutat imediat după ce Real Madrid i-a luat un jucător! Pregătește ofertă de 50 de milioane de euro 4 Jose Mourinho a alcătuit lista neagră! 6 jucători pe care nu-i mai dorește la Real Madrid 5 El e primul transfer pe care îl face Gigi Becali la FCSB în vară! MM Stoica și Baciu l-au urmărit pe stadion 6 Prima plecare de la U Cluj. Se transferă tot în România!
Citește și