Ionuţ Nedelcearu (30 de ani) a oferit declaraţii despre posibila revenire la Dinamo. Fundaşul central, care evoluează în prezent în Rusia, la Akron Togliatti, a dezvăluit că îşi doreşte să îmbrace din nou tricoul “câinilor”.
Ionuţ Nedelcearu a transmis că pentru moment este concentrat pe ceea ce are de făcut la echipa de club, subliniind însă că a rămas cu gândul la Dinamo, formaţie pentru care vrea să joace din nou, în viitorul apropiat.
Ionuţ Nedelcearu vrea să revină la Dinamo
După ce sezonul s-a încheiat, au existat zvonuri conform cărora Ionuţ Nedelcearu ar fi dorit de Dinamo. “Câinii” s-a despărţit în această vară de titularul din centrul defensivei, Kennedy Boateng.
“Au existat mereu speculații și este normal atunci când ai o legătură atât de puternică cu un club. În momentul de față sunt concentrat pe situația mea contractuală și pe ceea ce am de făcut aici. Nu pot spune mai mult.
(N.r. Fanii speră să te vadă din nou în tricoul alb-roşu) nseamnă enorm! Dinamo este clubul care m-a format ca fotbalist și ca om. Faptul că suporterii încă își doresc să mă vadă acolo mă face mândru. Cu siguranță mă voi întoarce într-o zi dacă voi fi dorit, pentru mine viitorul înseamnă și Dinamo! În fotbal nu știi niciodată ce îți rezervă viitorul”, a declarat Ionuţ Nedelcearu, conform gsp.ro.
De asemenea, Ionuţ Nedelcearu a comentat şi vestea plecării lui Zeljko Kopic de la Dinamo. Fundaşul s-a declarat surprins de decizia antrenorului croat, însă este convins că echipa din Ştefan cel Mare va merge mai departe şi fără acesta.
“Am primit vestea cu surprindere. Cred că Zeljko Kopic a avut un rol foarte important în această perioadă și a devenit, într-un fel, un simbol al renașterii lui Dinamo. A reușit să aducă stabilitate, încredere și să creeze o echipă care a făcut progrese vizibile. Din acest punct de vedere, plecarea lui este cu siguranță o pierdere.
Pe de altă parte, Dinamo este un club mare, care a trecut prin multe momente dificile de-a lungul istoriei sale și de fiecare dată a găsit puterea să meargă mai departe. Sunt convins că, deși un ciclu s-a încheiat, fundația construită în ultimii ani rămâne una solidă. Am încredere că echipa va continua să crească, iar cu următorul antrenor va obține rezultate care să îi facă pe suporteri mândri. Dinamo trebuie să privească înainte și să își păstreze obiectivele ambițioase”, a mai spus Ionuţ Nedelcearu.
Ionuţ Nedelcearu, cotat la suma de 1,5 milioane de euro, a fost crescut la Dinamo. El a fost ulterior vândut de “câini” în 2018, când avea doar 21 de ani, la Ufa, în Rusia. Ulterior, fundaşul a mai evoluat la AEK Atena, Crotone şi Palermo, înainte să semneze cu Akron Togliatti. “Nede” mai are contract cu formaţia din Rusia până în vara lui 2027.
- Fotbalistul şi-a dat acordul: semnează pe patru ani cu FCSB! “Le mulțumesc lui Gigi Becali și Meme Stoica”
- Gigi Becali, ironii la Mihai Rotaru după ce a anunţat noi acţionari la Craiova: “Mai bogat cât toți 10”
- Anunţul lui Ioan Ovidiu Sabău despre Denis Alibec, după ce a fost prezentat oficial la Farul
- Încă o echipă din Liga 1 a rămas fără antrenor: „Mult succes în continuare!”
- Gigi Becali a luat decizia în privinţa transferurilor pregătite la FCSB: “Nu am ce să iau de acolo”
































