Issouf Macalou poate intra în istoria lui U Cluj!

Mihai Alecu Publicat: 10 iunie 2026, 12:56

Comentarii
Issouf Macalou poate intra în istoria lui U Cluj!

Fotbalistul lui U Cluj ar putea scrie istorie. Foto: Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Ultimul sezon competiţional a fost unul de succes pentru cei de la U Cluj, care au terminat pe locul 2 şi au jucat finala Cupei României, fiind foarte aproape astfel de câştigarea eventului, care a ajuns în cele din urmă la Universitatea Craiova.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mai mulţi fotbalişti au reuşit să se facă remarcaţi, iar unul dintre aceştia este este Issouf Macalou, extrema dreaptă de picior stâng care a fost cel mai bun pasator al ultimului sezon de Liga 1.

U Cluj i-a stabilit preţul lui Issouf Macalou

Francezul nu pare convins să continue la U Cluj, asta pentru că există discuţii şi impresarii săi i-au promis că-i găsesc un contract mult mai avantajos, care să-i aducă un venit lunar de minim 50.000 de euro. Totuşi, şefii formaţiei ardelene nu sunt dornici să-l lase să plece şi au stabilit deja suma de transfer pentru care acesta ar putea să fie luat de alte cluburi.

Formaţia pregătită de Cristiano Bergodi vrea să primească 1,5 milioane de euro în schimbul lui Issouf Macalou, niciun cent mai puţin, iar acum rămâne de văzut dacă se vor găsi propuneri care să satisfacă pretenţiile vicecampioanei României, notează gsp.

  • 14 pase de gol a avut Issouf Macalou în ultimul sezon de Liga 1, fiind astfel la egalitate cu Alin Roman în fruntea celor mai buni pasatori.

Macalou ar egala recordul lui Dorin Goga

De-a lungul istoriei clubului, cei de la U Cluj nu au reuşit să facă afaceri foarte importante din vânzarea de jucători. Totuşi, echipa ardeleană este acum în poziţia de a scrie istorie, asta pentru că mai mulţi jucători reprezintă interes pentru cluburi din afară.

Reclamă
Reclamă

Dacă se vor plăti peste 1,5 milioane de euro, atunci recordul de transfer o să fie depăşit. Dorin Goga rămâne în acest moment cel mai scump jucător vândut vreodată de U Cluj, în 2009, la Poli Timişoara, pentru 1,5 milioane de euro.

Topul celor mai scumpi jucători vânduţi vreodată de U Cluj

  1. Dorin Goga – la Poli Timişoara pentru 1,5 milioane de euro
  2. Răzvan Cociş – la Sheriff pentru 700.000 de euro
  3. Mamadou Thiam – la Al-Arabi pentru 500.000 de euro
  4. Daniel Popa – la FCSB pentru 300.000 de euro
  5. Lukasz Szukala – la Petrolul pentru 300.000 de euro
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va fi Denis Drăguş golgheterul FCSB la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:57 6 sept.

Faza care a declanșat scandalul la Arsenal – Chelsea! Cum a scăpat Gabriel fără cartonaș după ce l-a lovit în față pe portar

23:15 6 sept.

Aryna Sabalenka s-a calificat în sferturi la US Open şi a avut o reacţie dură, după meci: „Oamenii nu înţeleg, pur şi simplu”

23:10 6 sept.

Golul lui Pașcanu a declanșat petrecerea! Pancu și jucătorii au început să-i cânte fundașului în vestiar

23:07 6 sept.

„Mereu mă întrebaţi asta”. Olimpiu Moruţan, mesaj ferm după ce a fost decisiv în Oţelul – Rapid 0-1

22:56 6 sept.

Reacția lui Pancu, după bucuria nebună de la Galați: „Nu ne dăm bătuți până la final! Echipa asta poate deveni mare!”

22:49 6 sept.

Alexandru Paşcanu, prima reacţie după ce a fost „erou” pentru Rapid la Galaţi: „Am crezut până la final”

1 Gică Hagi a anunțat lista convocărilor preliminare pentru debutul din Liga Națiunilor. Surprize mari din partea ”Regelui” 2 Antrenorul român pe care Gigi Becali l-a sunat pentru a-l înlocui pe Marius Baciu: „Scandal mare” 3 Gigi Becali a dat OK-ul! Octavian Popescu pleacă de la FCSB: „Mâine i-l dau și gata!” 4 Prima reacție a lui Istvan Kovacs după prestația catastrofală din Dinamo – FCSB. Ce ar fi spus în vestiar 5 Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă cu Octavian Popescu, după ce Gigi Becali i-a anunţat plecarea de la FCSB 6 Singurul jucător care a primit nota 10 după Dinamo – FCSB 2-1
Citește și