Miguel Almiron şi-a acoperit gura în Turcia - Paraguay / Antena 1
Miguel Almiron a fost eliminat în prelungirile primei reprize dintre Turcia şi Paraguay, de la Cupa Mondială 2026. Fostul jucător de la Newcastle este primul jucător eliminat după introducerea noii reguli la turneul final organizat de Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic.
Jucătorul din Paraguay şi-a acoperit gura şi i-a spus ceva unui adversar. După incidentul de la începutul acestui an, dintre Prestianni şi Vinicius, la meciul dintre Benfica şi Real Madrid, din UEFA Champions League, acest gest a fost interzis.
- World Cup 2026 se vede exclusiv în Universul Antena, în perioada 11 iunie – 19 iulie
Miguel Almiron a văzut cartonaşul roşu după ce şi-a acoperit gura în Paraguay – Turcia
În urma unui fault, jucătorii celor două echipe s-au luat la ceartă. La un moment dat, Almiron şi-a acoperit gura şi i-a spus ceva lui Muldur. Turcul s-a dus imediat la arbitru şi a semnalat acest lucru. Centralul Barton a fost chemat apoi la monitorul VAR, iar decizia a fost clară. Cartonaş roşu pentru Almiron, pentru că şi-a acoperit gura.
“Nu e un gest involuntar, făcut din greşeală sau din instict. Un jucător care îşi acoperă gura cu mâna o face pentru că aşa vrea. Aşa că, dacă jucătorii ştiu că acest gest poate fi o infracţiune sau un comportament nedorit, atunci ne aşteptăm ca ei să înceteze. E simplu”, spunea Pierluigi Collina, despre noua regulă.
- Sancțiuni uriașe pentru Argentina după incidentele din finala Cupei Mondiale! Suspendări și amenzi record
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”


































