Suporterii lui Dinamo, alături de echipă. Câte abonamente s-au vândut şi comparaţia cu sezonul trecut

Mihai Alecu Publicat: 24 iunie 2026, 13:04

Comentarii
Suporterii lui Dinamo, alături de echipă. Câte abonamente s-au vândut şi comparaţia cu sezonul trecut

Câte abonamente au vândut dinamoviştii pentru noul sezon. Foto: Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Noul sezon de Liga 1 se anunţă a fi unul mai echilibrat ca oricând, iar fanii sunt nerăbdători să fie alături de echipele favorite pe stadioane. Suporterii lui Dinamo promit să facă din nou spectacol, la fel cum au obişnuit de-a lungul timpului, iar un număr important dintre aceştia şi-au asigurat deja prezenţa pe arenă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Formaţia alb-roşie a pus în vânzare abonamentele pentru noul sezon în urmă cu 2 săptămâni, iar acum a venit anunţul cu privire la modul în care merge vânzarea acestora.

Dinamo a anunţat că a vândut 1500 de abonamente pentru nou sezon

După ce pentru stagiunea trecută au fost vândute sub 1500 de abonamente, fanii lui Dinamo au decis acum să-şi arate susţinerea pentru echipă şi să depăşească deja acest număr la doar două săptămâni de la punerea în vânzare pentru noul sezon.

“1500 de abonamente vândute! Această cifră demonstrează încă o dată atașamentul vostru față de club și suntem recunoscători pentru susținerea voastră!”, au anunţat cei de la Dinamo pe Facebook.

Dinamo va fi nevoită să joace atât pe stadionul Arcul de Triumf, cât şi pe Arena Naţională, construcţiile la noul Ştefan cel Mare urmând să se finalizeze abia în anul 2028.

Reclamă
Reclamă

Suporterii de la Peluza Sud Dinamo au anunţat că nu vin la meciurile de pe teren propriu

Finalul stagiunii trecute a adus un conflict între ultraşi şi conducerea clubului, asta după ce sigla a fost schimbată şi suporterii nu au fost consultaţi în această privinţă. După ce au boicotat mai multe meciuri, fanii din PCH au ales să revină în tribune, însă doar după ce primele 10 minute ale meciurilor au trecut.

Această formă de protest nu va fi păstrată şi pentru noua stagiune, în Peluza Cătălin Hîldan, dar în Peluza Sud lucrurile vor rămâne la fel. Aceştia au anunţat că nu vor veni la confruntările lui Dinamo de pe teren propriu în sezonul 2026-2027.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Lionel Messi e primul jucător care înscrie în 7 meciuri consecutive la Mondiale. Va marca şi cu Capul Verde?
Loading ... Loading ...
Citește și:
11:54

Universitatea Craiova a mai dat o lovitură! Internaționalul din Capul Verde semnează cu echipa lui Filipe Coelho

11:45

VIDEOFanii algerieni au urlat de bucurie la golul primit de echipa lor în finalul nebun de meci cu Austria, de la Campionatul Mondial

11:19

Dinamo l-a prezentat pe concurentul lui Raul Opruț! Vine de la U Cluj și este eligibil pentru regula U21

10:59

Florin Tănase, dezvăluiri despre cum au mers negocierile cu Gigi Becali. Declarație de dragoste pentru fanii FCSB

10:41

Adevăratul motiv pentru care Lionel Messi a fost rezervă în meciul cu Iordania! Ce a spus selecționerul Argentinei

10:36

“Banii vorbesc”! Selecţionerul care a distrus ideea de Campionat Mondial cu 48 de echipe

1 Cum arată 16-imile Campionatului Mondial 2026! Iran, marea pierzătoare din faza grupelor 2 Surpriză pentru Mihai Stoica şi Gigi Becali. Jucătorul a ajuns în cantonament! 3 Revoltă uriaşă în Franţa, după victoria la scor cu Norvegia. Ce i-a deranjat pe francezi: “Dezgustător” 4 EXCLUSIVDinamo, transferuri pe modelul U Cluj? Fotbalistul aflat pe lista “câinilor” 5 Un nou transfer pentru FCSB! Gigi Becali a confirmat negocierile: “I-am spus lui MM” 6 Denis Alibec a semnat. Rămâne tot în Liga 1!
Citește și