Ferrari vs. Mercedes pe scena din munți

Adrian Georgescu Publicat: 26 iunie 2026, 11:26 / Actualizat: 26 iunie 2026, 16:03

Comentarii
Ferrari vs. Mercedes pe scena din munți

Ferrari și Mercedes / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Duminică, la Spielberg, Pirelli va aduce cei mai moi compuși din gamă: C3, C4 și C5. Uzura nu este un factor decisiv aici. Degradarea are în principal o cauză termică. Asfaltul are o vechime de câțiva ani. Prin urmare, generează căldură în anvelope.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Spielberg, particularități importante

Aderența este bună datorită cauciucului depus de numeroasele evenimente de sporturi cu motor, iar evoluția pistei e mare. Zonele de tracțiune solicită mai mult anvelopele din spate, mai predispuse la degradare. Cu toate acestea, piloții vor trebui să acorde atenție punții față în timpul frânărilor în pantă. Red Bull Ring are o diferență de altitudine de 63 de metri, ceea ce îl face al doilea circuit ca variație de altitudine. Un alt aspect cheie ține de altitudinea circuitului. La peste 600 de metri, aerul mai rarefiat duce la o forță de apăsare mai mică asupra mașinilor, ceea ce poate duce la o alunecare sporită a pneurilor.

Anul trecut, majoritatea echipelor au terminat cursa cu două opriri la boxe. Toate cele trei compoziții nominalizate au fost utilizate în timpul Marelui Premiu. Având în vedere consistența mai mare a pneurilor actuale, cei de la Pirelli se așteaptă la o tendință mai pronunțată către o strategie cu o singură oprire.

Va fi din nou foarte cald

La Spielberg, duminică, vor fi 33 de grade Celsius în aer și, probabil, spre 50 la suprafața pistei. (Nu e vârful de temperatură în Europa. În Roma, de pildă, sunt anunțate 38 de grade în aer Celsius duminică.) Șansele de ploaie sunt estimate drept foarte reduse, dar în munți acest lucru se poate schimba destul de rapid.

Pe cine avantajează aceste temperaturi prognozate? Gestionarea supraîncălzirii gumelor nu mai e un atu al celor de la McLaren. Team-ul din Woking și-a pierdut în mare măsură capacitatea de a controla supraîncălzirea anvelopelor pe care a avut-o în sezonul trecut. Și aici e o explicație. Formația va aduce în Austria și versiunea proprie a ”aripii Macarena”, concept lansat de cei de la Ferrari. Red Bull Racing nu a găsit încă rețeta pentru problemele monopostului, dar va introduce la Spielberg un pachet de upgrade-uri menit să rezolve, printre altele, apăsarea la sol și uzura prea ridicată a anvelopelor.

Reclamă
Reclamă

Mercedes este o echipă care s-a descurcat dacă nu bine, cu siguranță mult mai bine decât în sezoanele trecute, în curse ”fierbinți”. Chiar și la Barcelona mașinile W17 ar fi fost favorite, dacă Ferrari și Hamilton nu ar fi găsit metodele potrivite de a-și apropia succesul. Problemele avute în Canada și Barcelona la sistemul electric, care au cauzat două abandonuri, nu au avut legătură cu temperaturile ridicate. “E adevărat că la Barcelona un component a avut o urcare bruscă în temperatură, care a dus la defectarea bateriei. În Canada însă a fost destul de frig, deci nu aceasta este explicația generală”, a spus Antonelli.

Mercedes a upgradat bateriile cu care va participa duminică la Marele Premiu al Austriei.

Ferrari este echipa care vine tare din urmă

Barcelona a fost primul test major de caniculă din 2026. Ferrari a fost extrem de competitivă după pachetul mare de upgrade-uri introdus acolo. Alte îmbunătățiri vor fi aruncate în luptă în Austria, cea mai importantă fiind noul motor. Acesta ar putea schimba raportul de forțe în Formula 1 sau măcar apropierea de Mercedes.

Reclamă

Andrea Stella a declarat după cursă că există „indicii clare” că Ferrari are acum cel mai bun șasiu de pe grilă, mai ales în virajele de viteză medie. Ferrari a adus inclusiv modificări în zona jantelor și a gestionării căldurii către pneurile spate, exact domeniul care a devenit critic în 2026. De altfel, după Marele Premiu din Barcelona, oficialii FIA au efectuat o inspecție detaliată a Ferrari-ului SF26 al lui Lewis Hamilton, concentrându-se pe sistemul de frânare spate. Această verificare a inclus atât componente hardware, cât și software, asigurând respectarea reglementărilor. Examinarea FIA a implicat analizarea senzorilor responsabili de transmiterea datelor către unitatea de control, permițând monitorizarea în timp real. Constatările nu au arătat nereguli, confirmând conformitatea mașinii cu toate reglementările.

Și Mercedes are atuuri importante

Acest traseu, cu patru linii drepte lungi și cu multe viraje de viteză medie, este cursa ”de casă” a celor de la Red Bull. Întotdeauna formația austriacă a făcut curse bine în munții Stiriei. Segmentele drepte și lungi avantajează însă Mercedes, căci bateria are timp să ofere un ”boost” de viteză substanțial motorului prin combustie. Acest element, optimizarea ansamblului ICE-ERS, este un atu formidabil pentru germani.

În Austria, mașinile Ferrari, deja foarte rapide în viraje medii, ar putea să se lupte de la egal la egal cu cele Mercedes, dacă noul motor al italienilor va da satisfacție.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va marca mai multe goluri în Norvegia - Franţa, Erling Haaland sau Kylian Mbappe?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
15:53

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari știri ale zilei de 26 iunie

15:45

VIDEOPiloții Mercedes, cei mai rapizi în primul antrenament din Marele Premiu al Austriei

15:45

BREAKING NEWSS-a tras la sorți țintarul Ligii 1! Când se joacă FCSB – Dinamo și celelalte derby-uri. Programul primei etape

15:29

Mihai Pintilii semnează! Unde ajunge fostul secund de la FCSB

15:06

Capul Verde – Arabia Saudită, în direct pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY (03:00). Naționala lui Joao Paulo visează la 16-imi

15:00

Programul zilei a 16-a de la Campionatul Mondial 2026. Se anunță spectacol pe Antena 1, Antena 3 CNN și AntenaPLAY

1 Cum arată în timp real 16-imile Campionatului Mondial 2026? S-au stabilit patru meciuri 2 VideoDramatism incredibil în SUA – Turcia! Faza care a decis totul, în minutul 90+8 3 Au 3 puncte, dar nu mai speră la 16-imile Campionatului Mondial: “Vom pleca acasă! Băieţii sunt distruşi” 4 VideoGreşeală uriaşă de arbitraj în Ecuador – Germania. Gol marcat după ce Pavlovic i-a dat un picior în faţă unui adversar 5 „Blat la Mondial”. Meciul care a ridicat suspiciuni uriașe: „Au semnat Pactul și sunt fericite” 6 Jucătorii care sunt aproape de transferul la Rapid: “Discuţii avansate!”
Citește și