"Eu nu îmi schimb principiile!" Mirel Rădoi le-a transmis un mesaj categoric oficialilor FRF şi fanilor. Deciziile luate de selecţioner

Iulian Focșăneanu Publicat: 1 decembrie 2020, 20:02

Comentarii
"Eu nu îmi schimb principiile!" Mirel Rădoi le-a transmis un mesaj categoric oficialilor FRF şi fanilor. Deciziile luate de selecţioner

Mirel Rădoi îşi doreşte să joace în continuare pe cartea atacului

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Rădoi a transmis că îşi doreşte în continuare să folosească o formulă ofensivă, dar că îşi va urmări mereu interesul. Îndeplinirea obiectivului va fi primordială.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mirel Rădoi: "Să nu credeţi că trimitem şi portarul în atac"

"Eu nu o să îmi schimb principiile. Conducerea Federaţiei ştie lucrul ăsta. Dacă va fi să ajungem într-un moment în care depindem să mergem la Mondial, nu o să vedeţi 10 jucători în atac.

La ultima partidă, în Irlanda de Nord, în minutul 85-86, am aflat că în partea cealaltă, în Austria, Norvegia conducea cu 1-0. Noi şi dacă câştigam, tot nu terminam pe poziţia a doua. Dar în timpul ăla, mai erau 4 minute de joc plus prelungiri. În momentul ăla dacă primeam gol, riscam să nu mai fim în urna a doua.

Şi atunci am chemat câţiva jucători la margine şi le-am spus foarte clar, în momentul ăsta pe mine mă interesează ca cei trei fundaşi să rămână acolo, plus un mijlocaş în faţa apărării. Restul pot să participe la faza de atac, dar cei patru să rămână în permanenţă acolo, să nu primim gol, pentru că noi în momentul de faţă suntem în urna a doua valorică.

Adică dacă ştim că suntem foarte aproape de obiectiv, să nu credeţi că o să trimitem şi portarul în atac. Ok, încercăm să facem lucrurile în aşa fel încât noi credem în ele, să jucăm ofensiv şi să putem să facem presing de câte ori avem ocazia, dar asta nu înseamnă că mergem cu toţii nebuni în atac, doar ca să menţinem principiile astea.

Reclamă
Reclamă

Vrem să avem posesie, vrem să facem presing, vedem zonele unde putem să facem presing şi unde sunt ei mai slabi, dar asta nu înseamnă că vom sacrifica orice obiectiv doar de dragul de a juca ofensiv. Dar asta nu înseamnă că, de exemplu, la meciul cu Islanda, noi nu am vrut să atacăm", a declarat Mirel Rădoi pentru Telekomsport.

Pe 7 decembrie, România își va afla adversarele din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, găzduit de Qatar. Naționala condusă de Mirel Rădoi va fi în urna a doua.

Cum arată urnele valorice pentru tragerea la sorţi a preliminariilor CM 2022

URNA 1: Belgia, Franța, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Croația, Danemarca, Germania, Țările de Jos

Reclamă

URNA 2: Elveția, Țara Galilor, Polonia, Suedia, Austria, Ucraina, Serbia, Turcia, Slovacia, ROMÂNIA

URNA 3: Rusia, Ungaria, Irlanda, Cehia, Norvegia, Irlanda de Nord, Islanda, Scoția, Grecia, Finlanda

URNA 4: Bosnia-Herțegovina, Slovenia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania, Bulgaria, Israel, Belarus, Georgia, Luxemburg

URNA 5: Armenia, Cipru, Insulele Feroe, Azerbaidjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra

URNA 6: Malta, Moldova, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Reușește Cristi Chivu să facă dubla campionat - Cupa Italiei cu Inter?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:26

VIDEOCarolina Hurricanes, încă un pas către finala Conferinţei de Est! A învins-o în overtime pe Flyers şi conduce cu 2-0

14:54

“Discut cu 2 echipe din Italia”. Adrian Mutu a făcut anunțul despre revenirea sa pe bancă

14:53

Adrian Porumboiu s-a dezvlănţuit după ce a auzit explicaţiile lui Kyros Vassaras: “Ne iau şmecherii ăştia de fraieri”

14:28

Nume surpriză pentru Real Madrid! Antrenorul de top care se află pe lista scurtă a lui Florentino Perez

14:04

Arsenal – Atletico Madrid (LIVE TEXT, 22:00). Prima finalistă din Champions League se decide la Londra

13:52

EXCLUSIV“Poză de Playboy!” Cristi Borcea a răbufnit când a văzut noua siglă a lui Dinamo: “O mare mizerie”

1 Prima decizie luată de Kyros Vassaras, după scandalul de arbitraj de la Universitatea Craiova – Dinamo 2-1 2 “Ce-aveţi, mă?” Dialog halucinant între arbitrii din camera VAR la faza golului oltenilor, marcat din offside! 3 Cristi Chivu a plecat din conferinţă, după ce a devenit campion cu Inter. Cum şi-a explicat gestul rar: “Aţi înţeles momentul” 4 Gigi Becali îl va da afară de la FCSB, dar jucătorul e la mare căutare: “Cu un CV ca al lui, multe echipe îl vor” 5 Șoc la CFR Cluj! Plecare din conducerea clubului: “Demisia am depus-o de ieri. Nu vreau să mă asociez cu ei” 6 “Pot să plângă”. Steven Nsimba, mesaj plin de tupeu după golul din offside marcat în Craiova – Dinamo
Citește și