„Competiția asta pare deja aranjată!” Egiptenii fac scandal după eliminarea în fața Argentinei
Calificată pentru prima dată în optimile Campionatului Mondial, Egipt părăsește dramatic competiția din SUA, Mexic și Canada. Deși a condus cu 2-0 campioana mondială, Argentina, Egiptul a pierdut în prelungirile partidei.
Egiptenii au făcut scandal după meci împotriva arbitrului partidei, Francois Letexier, cel care a acordat penalty pentru Argentina, a anulat un gol al Egiptului la 0-1 și nu a dat penalty la o cădere a lui Salah chiar înainte de golul victoriei al lui Enzo Fernandez.
Egiptenii fac scandal
Ziko, cel care a marcat atât golul anulat, cât și pentru 2-0 la 8 minute distanță, a plâns în timpul interviului de după partidă.
„Arbitrajul nu a fost deloc corect, deloc corect! Arbitrul a greșit flagrant. A fost o nedreptate evidentă și clară. Ne-a anulat efortul unei întregi țări. Încă de la începutul meciului, a fost împotriva noastră. Nu se poate să fim eliminați așa când noi conduceam Argentina cu 2-0! Competiția asta pare deja aranjată… Dumnezeu să ne facă dreptate!
Îmi cer scuze în fața lor (nr. a fanilor Egiptului). Ne doream enorm să-i facem fericiți astăzi, dar n-am reușit. Însă, pe cuvânt, nu a depins de noi, ci de deciziile arbitrului. Turneul ăsta e direcționat clar într-o singură parte, e evident.
Felicitări Argentinei pentru Cupa Mondială, felicitări! Nu mai e nevoie de nimic altceva, s-a terminat” a spus Ziko, după partidă.