Vinicius a transmis un mesaj pe rețelele sociale în care a vorbit despre eliminarea Braziliei de la Cupa Mondială în dauna Norvegiei. Superstarul “Selecao” a ținut să își ceară scuze în fața unei întregi națiuni pe care a apreciat-o că a crezut în visul formației lui Ancelotti de a redeveni cea mai bună țară din lume.
Brazilia a fost eliminată acum cinci zile de la Cupa Mondială, iar de atunci și până acum puțin timp, Vinicius, cel mai important om al sud-americanilor de la turneul final, nu a venit cu un mesaj pentru poporul care i-a susținut pe el și colegii săi. În cele din urmă, fotbalistul lui Real Madrid a venit cu o postare pe rețelele sociale, unde a publicat cu el prăbușit pe teren după finalul partidei cu Norvegia din optimile CM, în format alb-negru.
Mesajul lui Vinicius după eliminarea Braziliei de la Mondial
În ceea ce privește textul postat de Vinicius, extrema stângă și-a exprimat frustrarea cu privire la o nouă eliminare prematură de la Cupa Mondială, după ce acum patru ani el și colegii săi au fost învinși de Croația în sferturi după loviturile de departajare. Jucătorul de 25 de ani a mai spus că se va lupta în continuare ca el și restul celor din “Selecao” să o facă din nou pe Brazilia campioană mondială.
“Aproape la patru ani distanță, mă gândesc din nou ce să scriu după o nouă frustrare la Cupa Mondială. Am văzut atât de mulți oameni de toate vârstele susținându-ne și îmbrățișând visul nostru, astfel că ar fi nedrept să nu spun nimic.
Aveam însă nevoie de câteva zile de reflexie. Să port tricoul naționalei e cea mai mare mândrie din viața mea și să fim eliminați în optimile Cupei Mondiale e un sentiment foarte dificil de explicat. Știu cât de mult m-am pregătit, cât de mult m-am concentrat și cât de mult mi-am dorit asta pentru mine și familia mea.
Sentimentul de frustrare e enorm. Am avut un grup îndeajuns de puternic încât să ajungem mai departe, dar nu am făcut-o. Îmi cer scuze și mă voi lupta pentru visul nostru de a ajunge înapoi în vârful lumii“, a scris Vinicius pe rețelele sociale.
Mesajul transmis astăzi, 10 iunie, de Vinicius pe rețelele sociale a fost primul în care a abordat subiectul privind eliminarea de la turneul final. După meciul cu Norvegia, jucătorul Realului a oferit câteva declarații, dar cea mai importantă chestiune a vizat motivul pentru care nu a bătut el penalty-ul ratat de Bruno Guimaraes.
- Premieră la acest Campionat Mondial! Ce s-a întâmpat în Spania – Belgia
- Spania – Belgia 1-1, pe Antena 1 și AntenaPLAY. De Ketelaere a restabilit egalitatea!
- Lamine Yamal a scris o nouă pagină de istorie la Cupa Mondială! Nimeni în istoria fotbalului nu a reuşit asta
- Fanii au luat cu asalt Piaţa Antena World Cup înaintea sfertului Spania – Belgia de la Cupa Mondială
- Kylian Mbappe și Ousmane Dembele au marcat mai multe goluri decât 45 de naționale la Campionatul Mondial! Statistică incredibilă

































