Ilie Năstase, primul număr unu mondial din tenis, a spus ce pensie primește din partea statului român! E de-a dreptul ruşinoasă. Potrivit lui Ilie Năstase, el saltă drept pensie nu mai puţin de 300 de euro, adică aproximativ 1500 de lei!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pensia ruşinoasă pe care Ilie Năstase o încasează de la statul român

Încă o dovadă că România nu-şi respectă valorile. Ilie Năstase a povestit ce bani îi intră în cont lunar drept pensie. Suma i se pare ridicolă, mai ales că el este locotenent-colonel, şi ar avea cinci copii de înteţinut. Totuşi, Năstase nu se plânge, deoarece spune că a strâns suficienţi bani în carieră, astfel că se bucură de o bătrâneţe liniştită din punct de vedere financiar.

„Când ajungi la bătrânețe, și 1 minut vrei în plus, și o jumătate de oră, și o oră (n.r. râde). Vreau doar să fiu sănătos, să-mi văd fetele mai mult timp. Acum sunt pensionar-șomer. Am ieșit bine la pensie, cu 300 de euro. Bine, eu nu am fost general făcut excepțional. Vă dați seama, un locotenent-colonel, cu 5 copii în România, are 300 de euro pensie? Eu nu am probleme cu banii, dar nu este corect. Nu se judecă într-un mod corect. Așa că haideți să mergem în altă țară (n.r. râde)”, a spus Ilie Năstase pentru Fanatik.ro.

Cine a fost Ilie Năstase în tenisul mondial şi ce trofee a cucerit

  • 56 de turnee ATP câștigate la simplu (dintre care 2 de Mare Şlem şi patru Turnee ale Campionilor) plus alte 37 de finale ATP
  • 45 de turnee ATP câștigate la dublu (dintre care 3 de Mare Şlem) plus alte 35 de finale disputate
  • 2 turnee de Mare Şlem la dublu mixt
  • 3 finale ale Cupei Davis disputate cu echipa României (1969, 1971, 1972)