Faze controversate la Rapid - Sepsi. Foto: Captură @ Prima Sport
Confruntarea din prima etapă a Ligii 1, dintre Rapid şi Sepsi, a adus o fază încinsă la poarta oaspeţilor chiar în startul părţii secunde, după care a venit o altă situaţie discutabilă.
Revenirea lui Daniel Pancu în Giuleşti a adus o atmosferă frumoasă făcută de suporteri, dar şi o confruntare dificilă pentru jucătorii formaţiei bucureştene.
Sepsi a rămas cu un om în minus la duelul cu Rapid
După o primă repriză nu foarte activă din punct de vedere al ocaziilor, startul părţii secunde a fost unul spectaculos, facilitat de o greşeală făcută de fundaşul oaspeţilor, Alin Dobrosavlevici. Acesta din urmă a încercat să facă un dribling în faţa lui Burmaz, a urmat un duel fizic cu sârbul şi mingea pierdută de jucătorul de la Sepsi.
Dobrosavlevici l-a tras după pe adversarul său şi Adrian Cojocaru, după o ezitare, a dictat lovitură liberă pentru gazde şi l-a eliminat pe fundaşul grupării covăsnene. Faza a fost verificată şi în camera VAR, asta pentru că fundaşul lui Sepsi a cerut şi el fault, dar decizia din teren nu a mai fost schimbată.
Gol anulat pentru cei de la Rapid în partida cu Sepsi
Cei de la Rapid au ataat în valuri imediat după eliminare, iar o centrare din stânga a fost respinsă de David Lazar, în centrul careului, iar de acolo Alexandru Dobre a şutat în forţă şi a punctat, însă reuşita nu a fost validată de către centralul confruntării.
Adrian Cojocaru a considerat că după e David Lazar a respins mingea şi s-a lovit de Bubanja, mijlocaşul celor de la Rapid, acest contact a produs un fault pe care l-a penalizat. Jucătorii de la Rapid s-au bucurat secunde în şir, în zona băncilor de rezervă, fără a realiza că scorul confruntării este tot egal, 0-0, şi că au nevoie în continuare să alerge după reuşita decisivă.
- CFR Cluj nu se oprește: mai pregătește două transferuri! Reacția lui Șumudică: „Dacă vom reuși să-i aducem…”
- Motivul pentru care întârzie revenirea lui George Puşcaş pe teren
- David Miculescu, ofertă de ultim moment! Atacantul poate pleca de la FCSB
- Dinamo, aproape să-l vândă pe Mamoudou Karamoko. Suma de necrezut cerută pentru transfer
- Suma cerută de Universitatea Craiova pentru transferul lui Ştefan Baiaram la PAOK





























