La trei săptămâni de la despărțirea de Rapid București, Elvir Koljic este gata de o nouă provocare. Atacantul care a îmbrăcat tricoul giuleștenilor a bătut palma cu o echipă din străinătate, acolo unde va fi coleg cu un alt jucător plecat de la gruparea alb-vișinie.
Iraklis Salonic este echipa unde va ajunge atacantul în vârstă de 31 de ani. Tot aici s-a transferat și Jakub Hromada, dar și Yohan Roche, fostul jucător al celor de la Petrolul Ploiești.
Elvir Koljic semnează cu Iraklis Salonic
Elvir Koljic și-a luat ”la revedere” de la fotbalul românesc și este gata să înceapă o nouă aventură în străinătate. Atacantul plecat de la Rapid și care a îmbrăcat și tricoul Universității Craiova va ajunge la Iraklis Salonic, anunță gsp.ro.
Acolo, atacantul cotat de Transfermarkt la 650.000 de euro va fi coleg cu Jakub Hromada, plecat și el de la Rapid București, dar și Yohan Roche, cel care a îmbrăcat tricoul Petrolului.
Denis Ciobotariu s-a aflat și el pe lista antrenorului Walter Mazzarri, însă stoperul român nu a dat curs ofertei venite de la Iraklis. NK Kljuc (2013-2014), NK Triglav (2014-2015), FK Krupa (2014-2016, 2017-2018 si 2018-2019), Lech Poznan (2017-2018) si Universitatea Craiova (2018-2025) sunt echipele pentru care a mai evoluat Elvir Koljic.
- Lovitură în cazul transferului lui Ianis Hagi. Anunțul făcut despre plecarea românului din Turcia
- Noua perlă de la Real Madrid a bătut recordul lui Leo Messi şi a scris istorie pentru echipa sa
- 335.000.000 de euro: Neymar, rege în Brazilia! Cum a dat lovitura Santos datorită fostului star de la Barcelona
- Cutremur în fotbal! FIFA face schimbări importante după transferul ratat al lui Alvarez la Barcelona
- Răsturnare de situaţie: anunţul făcut de Fenerbahce, după ce antrenorul şi-a dat demisia. Decizia surprinzătoare luată

































