Andrei Coubiș (23 de ani) a plecat de la U Cluj. Fundașul central a ajuns la un acord cu Lincoln City și va evolua în Championship.
U Cluj a dat o adevărată lovitură financiară, în această vară, cu vânzarea lui Andrei Coubiș în Anglia. Clujenii vor încasa suma de trei milioane de euro în schimbul internaționalului român.
Andrei Coubiș a plecat de la U Cluj
Pe lângă sumă, U Cluj a păstrat și 15% din drepturile federative ale jucătorului. Nicolo Schira a anunțat recent faptul că formația din Ardeal va trebui să le achite celor de la Sampdoria, fostul club al lui Coubiș, 20% din suma încasată în schimbul transferului său.
Suma care va merge în contul italienilor este de 570.000 de euro, asta deoarece U Cluj le-a achitat celor de la Sampdoria deja 150.000 de euro pentru a-l transfera definitiv pe fundașul central, în această vară, iar procentele de 20% se calculează din diferența de 2,85 milioane de euro.
„Mulțumim, Andrei Coubiș!
FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Lincoln City pentru transferul fundașului central Andrei Coubiș (23 de ani) la echipa care va evolua în acest sezon în Championship, eșalonul secund din fotbalul englez”, a anunțat U Cluj, pe rețelele de socializare.
Andrei Coubiș a fost transferat de U Cluj în iarnă. După doar jumătate de sezon, fundașul a făcut pasul din nou în străinătate, urmând să evolueze în premieră în fotbalul englez.
Andrei Coubiș nu a evoluat în niciun meci din acest sezon. Zvonurile privind plecarea sa de la echipă au apărut încă de săptămâna trecută, dat fiind faptul că a fost menajat de clujeni pentru primele dueluri din cupele europene și Liga 1.
- S-a decis! Stadionul pe care se joacă Dinamo – FCSB
- Universitatea Craiova dă totul pentru Champions League: schimbările pregătite la derby-ul cu Dinamo
- „Sunt convins de asta”. A anticipat ce se va întâmpla la derby-ul Dinamo – Universitatea Craiova
- Craiova pregăteşte un transfer fabulos! Jucătorul care a primit o ofertă mai mare „decât se discută pentru Baiaram”
- Gigi Becali l-a vrut pe Claudiu Niculescu la FCSB. Răspunsul dat de legenda lui Dinamo: „Am vorbit cu Olăroiu”
































