Formula 1 a confirmat faptul că va exista o nouă cursă în actualul sezon. Oficialii FIA au decis ca Marele Premiu al Bahrainului să se desfășoare în Malaysia.
Cursa va avea loc în perioada 2-4 octombrie, pe circuitul de la Sepang. Aceasta se va numi, în mod oficial, Marele Premiu al Bahrainului din Malaysia și se va vedea live în Universul Antena.
O nouă cursă în sezonul de Formula 1: Marele Premiu al Bahrainului se va desfășura în Malaysia
Marele Premiu al Bahrainului ar fi trebuit să se desfășoare la începutul sezonului, însă a fost anulat din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. La fel s-a întâmplat și în cazul cursei din Arabia Saudită, care nu s-a mai desfășurat în aprilie.
Astfel, cursa din Malaysia va avea loc între Marele Premiu al Azerbaidjanului și cel din Singapore, urmând să devină a 16-a din sezon.
„Suntem încântați să confirmăm că Malaezia va găzdui Marele Premiu al Bahrainului în 2026. Încă o dată, sportul și-a demonstrat capacitatea de a se adapta, de a găsi soluții și de a livra rezultate, creând un moment interesant pentru toți cei care urmăresc Formula 1”, a transmis Stefano Domenicali, CEO și președinte al Formulei 1, conform formula1.com.
Ultima cursă care a avut loc pe circuitul din Malaysia a fost câștigată de Max Verstappen, în 2017, după ce Lewis Hamilton a plecat din pole-position. Sebastian Vettel a obținut cele mai multe victorii la Sepang, patru.
- Norris excepțional, McLaren revine în joc
- „Ţi-ai imaginat că vei fi aici la jumătatea sezonului?” Răspunsul liderului în clasamentul general, Kimi Antonelli!
- Max Verstappen nu se aştepta să fie pe 2 în Ungaria: „E o surpriză să fiu pe podium. Sunt extrem-extrem de fericit”
- „Am forţat o greşeală a lui Oscar” Reacţia lui Lando Norris după ce a câştigat în Ungaria, iar colegul lui a abandonat!
- Dezastru pentru Oscar Piastri! Pilotul McLaren a abandonat în cursa Marelui Premiu al Ungariei

































