Mihai Lixandru (25 de ani) s-a despărţit de FCSB în această vară. Mijlocaşul a semnat cu Al-Fateh, club din prima ligă din Arabia Saudită.
Mihai Lixandru a fost deja prezentat oficial la noua sa echipă. Mijlocaşul şi-a exprimat dorinţa de a pleca de la FCSB încă de la începutul verii, el fiind dorit iniţial în MLS şi în Elveţia.
Mihai Lixandru, prezentat oficial la Al-Fateh
Mihai Lixandru va fi coleg la noua echipă cu fostul dinamovist Kennedy Boateng, care a semnat cu saudiții tot în această vară, după despărțirea de „câini”.
„FCSB anunță transferul lui Mihai Lixandru la Al Fateh Saudi Club.
Mijlocașul în vârstă de 25 de ani, produs al Academiei FCSB, a câștigat două titluri de campion și două Supercupe ale României în tricoul roș-albastru.
Clubul nostru îi mulțumește pentru contribuție și îi urează mult succes alături de noua echipă”, a anunţat FCSB, pe paginile oficiale ale clubului.
Gigi Becali a dezvăluit că va încasa suma de 600.000 de euro în schimbul lui Mihai Lixandru. Al Fateh s-a clasat pe locul 11 la finalul sezonului trecut din Arabia Saudită. Lotul saudiților este evaluat la suma de puțin peste zece milioane de euro, conform site-urilor de specialitate.
Mihai Lixandru pleacă de la FCSB deși mai avea contract cu roș-albaștri până în 2029. Mijlocașul a fost crescut de formația roș-albastră, fiind împrumutat, de-a lungul timpului, la Gaz Metan sau CS Mioveni.
În total, Lixandru a bifat 108 meciuri la FCSB, în toate competițiile. Mijlocașul a reușit să marcheze șase goluri și să ofere patru pase decisive, cucerind două titluri alături de roș-albaștri.
- Rapid – CFR Cluj LIVE TEXT (21:30). Derby „feroviar” pe Giulești! Echipele de start
- Alexandru Albu, ţinta scandărilor rasiste la debutul la Steaua. Motivul pentru care a fost făcut praf de fani
- Daniel Opriţa, scos din sărite după Steaua – CSM Slatina 1-2: „Un dezastru! Execrabil”
- PSV – AZ Alkmaar 0-1, ACUM, LIVE pe AntenaPLAY. Dennis Man, ratare mare
- Marius Baciu, categoric în privinţa „cârtiţelor” din vestiarul FCSB-ului: „Vă garantez”
































