Daniel Pancu a oferit declarații, după ce Rapid a învins-o pe fosta lui echipă, CFR Cluj, cu scorul de 3-1. Giuleștenii nu au avut emoții în confruntarea din etapa a treia din Liga 1.
Daniel Pancu a dezvăluit că mai are sume de bani de recuperat de la CFR Cluj. Antrenorul a transmis că trebuie să încaseze salariile pe trei luni, adică 45.000 de euro.
Daniel Pancu a anunțat câți bani mai are de recuperat de la CFR Cluj
Daniel Pancu a transmis că a discutat cu foștii săi elevi de la CFR Cluj, mărturisind că dacă echipa nu s-ar fi confruntat cu probleme financiare, ar fi continuat în Gruia. Antrenorul a declarat că a luat decizia de a pleca pentru că nu mai suporta să vadă „oameni triști”.
„Importante au fost cele trei puncte. Era o serie lungă de când Rapid nu câștiga cu CFR Cluj. Îmi doream victoria pentru Rapid. Sunt antrenorul și fanul Rapidului. Îmi doresc totul pentru această echipă. Îmi doresc orice victorie, cu atât mai mult împotriva unui adversar pe care nu-l bați de doi ani și jumătate. La fel m-am bucurat și când am câștigat aici cu CFR Cluj. Și atunci am intrat pe teren.
Îmi pare rău de CFR Cluj. E un club mare. CFR Cluj e un club mare și va rămâne așa. Voi rămâne cu sufletul alături de ei pentru că m-am simțit minunat acolo. Extraordinar! Dacă nu erau problemele financiare, probabil și acum eram acolo.
Nu am mai suportat să văd jucători triști. Vorbeam și acum, după meci, cu ei. Mi-am prezentat scuzele, pentru că nu am apucat să vorbesc cu unii dintre ei. Le-am cerut scuze că nu am mai continuat cu ei, dar nu mai puteam să văd oameni triști.
Da, și eu mai am de luat bani de acolo. Salariul pe trei luni”, a declarat Daniel Pancu, la conferința de presă, după Rapid – CFR Cluj 3-1.
Rapid – CFR Cluj 3-1
În Giuleşti, meciul a început cu oaspeţii solicitând un cartonaş roşu pentru intrarea lui Aioani la Drazic, în minutul 7, însă arbitrul a acordat doar galben portarului rapidist. Gazdele au trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 21, la lovitura de cap a lui Bubanja, însă golul a picat şase minute mai târziu, când Alex Dobre a marcat cu o execuţie interesantă, din careu. Presiunea giuleştenilor a continuat şi acelaşi Alex Dobre a majorat avantajul alb-vişiniilor în minutul 33. Rapidul a intrat însă la pauză cu avantaj de trei goluri, Moruţan marcând frumos, după un contratac de manual, în minutul 42.
Vulturar a căzut în careul oaspeţilor în minutul 51, iar rapidiştii au cerut penalti, nu s-a dat însă nimic şi, pe contraatac, clujenii au redus din diferenţă după o centrare a lui Bruno Costa, deviată în gol de Drazic. La poarta cealaltă, Aioani a intervenit la şutul periculos al lui Bruno Costa, în minutul 77, iar clujenii au căutat în continuare să marcheze, însă nu au mai făcut-o şi Rapid – CFR Cluj s-a terminat 3-1.
- Programul etapei a 5-a din Liga 1. Când se joacă derby-ul Rapid – Dinamo
- Noul jucător transferat de Rapid a ajuns la Bucureşti pentru a semna. Daniel Pancu, convins că giuleştenii au dat lovitura
- Echipa care l-a refuzat pe Ştefan Târnovanu, după ce a fost făcut praf de Gigi Becali la FCSB: „Avem portar”
- „Nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor”. Ştie motivul pentru care Dennis Politic a intrat în vizorul lui Gigi Becali
- Mihai Stoica, ceartă cu Florin Tănase la FCSB. Motivul pentru care nu şi-au vorbit doi ani: „Am avut o ieşire şi s-a supărat”




































