Carlos Sainz a pus capăt speculaţiilor privind viitorul său în Formula 1, acceptând să rămână la Williams, informează DPA.
Fostul pilot de la Ferrari şi McLaren a semnat un nou contract „pe mai mulţi ani”, la o zi după ce echipa britanică a confirmat că îl va păstra pe coechipierul său Alex Albon pentru sezonul 2027.
- Marele Premiu al Țărilor de Jos e live în Universul Antena, în perioada 21-23 august
Carlos Sainz a semnat un nou contract cu Williams
Sainz a avut parte de un sezon dezamăgitor până acum, Williams devansându-le doar pe Aston Martin şi nou-venita Cadillac în clasamentul constructorilor.
Totuşi, pilotul care a câştigat patru curse – şi care nu a mai obţinut niciun punct în ultimele şase etape – a decis să rămână pe loc, neexistând locuri libere la primele patru echipe de pe grilă, Mercedes, Ferrari, Red Bull şi McLaren.
„Sunt încântat să anunţ continuarea parcursului meu alături de familia Williams”, a declarat miercuri Sainz, în vârstă de 31 de ani.
„Cred cu tărie în oamenii care alcătuiesc această echipă, atât la fabrică, cât şi pe circuite, precum şi în investiţiile şi munca asiduă care au loc în culise. Avem tot ce ne trebuie pentru a schimba situaţia în bine, împreună. Sunt la fel de hotărât ca în prima zi să ajut echipa Williams să revină acolo unde îi este locul şi aştept cu nerăbdare să creez noi amintiri alături de echipă”, a adăugat el.
Prelungirea contractului lui Sainz, anunţată înaintea Marelui Premiu al Olandei din acest weekend, va reprezenta o uşurare pentru şeful echipei, James Vowles. Acesta considerase schimbarea regulamentului din acest sezon drept un moment de cotitură în efortul de a readuce echipa Williams în fruntea clasamentului.
Potrivit spaniolilor de la Marca, el va încasa 30 de milioane de euro pe an. El va fi astfel la egalitate cu Lando Norris, campionul mondial din 2025. Doar Max Verstappen, Lewis Hamilton, Charles Leclerc şi George Russell sunt peste el în acest top.
Totuşi, Williams a ratat prima sesiune de teste dinaintea sezonului, iar monopostul echipei, cu o greutate excesivă, a fost necompetitiv pe parcursul primei jumătăţi a campionatului.
„Carlos este un lider al acestei echipe şi mă bucur enorm că vede ce este posibil pe măsură ce continuăm reconstrucţia ei”, a spus Vowles.
„Carlos împărtăşeşte convingerea şi ambiţia pe care le avem la Williams şi depune eforturi în fiecare zi pentru a le transforma în realitate. Alături de Alex, cred cu tărie că avem una dintre cele mai puternice linii de piloţi de pe grilă şi o echipă capabilă să lupte împreună pentru fiecare fărâmă de performanţă”, a adăugat el.
- Isack Hadjar, OUT de la Red Bull pentru Marele Premiu al Țărilor de Jos. Cine îl va înlocui
- Programul complet al Marelui Premiu al Țărilor de Jos. Cursa e duminică (15:45, Antena 1 și AntenaPLAY)
- De ce câștigă Antonelli duelul cu Russell
- Jocul vitezei prin vânt și praf. Analiza lui Adrian Georgescu înaintea Marelui Premiu al Olandei
- Lewis Hamilton, mesaj categoric despre lupta la titlu în 2026: „Încerc să mă concentrez”


































